FCSB şi CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 0-0, derbiul etapei a X-a a Ligii I, disputat, duminică, pe Arena Naţională.
”A fost un meci echilibrat. Prima repriză ne-a aparţinut nouă, în cea de-a doua ei au avut iniţiativa şi ei au condus jocul. Este un punct câştigat. Ne-am fi dorit să marcăm, dar asta este”, a spus Bogdan Vintilă la finalul meciul.
Florin Tănase a fost lăsat pe banca de rezerve de antrenorul FCSB.
”CFR are un joc puternic, de angajament, cu jucători care se luptă pentru fiecare minge şi noi aveam nevoie de asemenea jucători. Tocmai de aceea Tsomou a rămas în zona din dreapta, iar Harlem în centru. Am încercat să jucăm mingile pe ei, să ţină de ele şi să le redubleze pentru Tănase, pentru mijlocaşii noştri”, a mai spus Vintilă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Antrenorul ”roş-albaştrilor” a vorbit despre starea de sănătatea a lui Pintilii: ”Din câte am vorbit cu el nu este foarte serios, dar trebuie să facă un RMN şi să vedem ce are clar, ca să ştim sigur”.
”În iarnă trebuie să luăm unele decizii faţă de o parte dintre jucători. Toţi jucătorii au şansa lor până la finalul acestui an, până atunci trebuie să cristalizăm primul 11” - Bogdan Vintilă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.