Eugenie Bouchard şi Simona Halep (2 WTA) s-au întâlnit pentru a cincea oară în carieră în turul 2 al turneului de la Dubai, iar sportiva din Canada şi-a arătat o altă faţă în momentul în care a fost întrebată despre duelul cu fostul lider al WTA.
- Halep s-a impus în meciul de la Dubai, scor 7-6, 6-4.
- HALEP - TSURENKO, în optimi la Dubai! Când se joacă meciul
- Halep, în optimi la Dubai. Reacţie de mare campioană la adresa lui Bouchard. Ce a declarat Simona după meci.
Bouchard (80 WTA) e departe de momentele de vârf ale carierei, atinse în în 2014, atunci când a jucat finala de la Wimbledon, după ce a trecut chiar de Halep între semifinale, şi urca până pe locul 5 WTA.
GALERIE FOTO EUGENIE BOUCHARD
Eugenie a pierdut ultimele două meciuri disputate în faţa lui Halep, iar sportiva din Canada a recunoscut că a urmărit-o pe Simona jucând în 2018 la Roland Garros, când a şi câştigat turneul, precizând că s-a simţit "inspirată" în momentul în care a văzut cum evoluează românca.
"Îmi amintesc că mă uitam la finala de la Roland Garros, de anul trecut şi m-am simţit inspirată! (Simona) poate ajunge la orice minge şi să scoată ceva din ea! Uneori, când e scoasă în zonele laterale, cred că reuşeşte lovituri şi mai bune şi am sesizat asta şi din meciurile directe.
Trebuie să înţelegi că joci împotriva unui "zid" agresiv şi să ieşi pe teren pentru a încerca să faci ceva, să încerci să descoperi slăbiciuni şi să încerci să le exploatezi!", a declarat Eugenie Bouchard, chiar înainte de meciul direct cu Simona Halep.
GALERIE FOTO EUGENIE BOUCHARD
Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, marţi, cu scorul de 7-6 (4), 6-4, pe jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard, locul 79 WTA, beneficiară a unui wild card, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Dubai. Aceasta a fost victoria cu numărul 200 a Simonei Halep pe suprafeţele rapide (98 de înfrângeri).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acceptată direct în turul al doilea, Halep a întâlnit, marţi, o jucătoare mai aproape de potenţialul atins în anul 2014, când a fost numărul 5 mondial şi a jucat finala de la Wimbledon. În primul set, Bouchard a servit foarte bine, a aplicat eficient un-doi-urile, s-a apărat cu sârguinţă şi a fost, poate, neaşteptat de precisă, faţă de alte partide jucate de ea în ultima perioadă.
În aceeaşi perioadă, Simona Halep a fost agresivă, dar nu a evoluat grozav. Românca i-a ridicat cam multe mingi adversarei, iar aceasta din urmă le-a lovit bine. Fostul lider WTA nu a avut răbdare în schimburile lungi de mingi, ceea ce a dus la numeroase erori. Totuşi, Simona Halep a fost mai concentrată în momentele importante ale meciului, a controlat bine setul al doilea, şi-a ridicat ritmul atât cât a trebuit şi s-a impus în cele din urmă în minimum de seturi, ridicând la 4-1 scorul întâlnirilor directe cu Bouchard.
Setul I a curs echlibrat cu serviciul până la 3-2, când Halep a fructificat prima minge de break a meciului. Însă jucătoarea română nu a păstrat avantajul şi canadianca a egalat la 4. Echilibrul s-a reinstaurat şi setul a ajuns în tie-break, unde Halep a fost mai concentrată, mai precisă decât adversara ei, impunându-se cu 7-4, după 54 de minute. În acest set, echilibrul este demonstrat şi de numărul de puncte câştigate de cele două jucătoare: 40 - Halep, 39 - Bouchard.
În setul al doilea, Bouchard s-a plâns de probleme fizice, dar nici Halep nu a părut foarte proaspătă din acest punct de vedere, fiind oarecum normal după extenuanta săptămână trecută, când a jucat finala la Doha.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Halep a reuşit break-ul în primul ghem a avut ocazia să-l dubleze la 2-0 şi la 3-1 (când Bouchard a comis trei duble greşeli), dar şi-a făcut bine serviciul şi şi-a păstrat avantajul, câştigând cu 6-4, după o oră şi 42 de minute de la start.
În faza următoare, Halep va evolua cu ucraineanca Lesia Ţurenko, locul 23 WTA, sau cu chinezoaica Lin Zhu, locul 107 WTA, venită din calificări.
Prezenţa în turul al treilea este recompensată la Dubai cu un premiu de 29.695 de dolari şi cu 105 puncte WTA.
Simona Halep nu a mai jucat la Dubai din 2016. Ea a câştigat ediţia din 2015 a turneului din Emiratele Arabe Unite, când această competiţie era tot de categorie Premier 5.
Afla mai multe despre: bouchard