You are here:

Brazilia cere explicaţii FIFA pentru nefolosirea VAR la două faze controversate de la meciul cu Elveţia

Brazilia cere explicaţii FIFA pentru nefolosirea VAR la două faze controversate de la meciul cu Elveţia

Cupa Mondială

Comentarii

Confederaţia Braziliană de Fotbal (CBF) a solicitat ca FIFA să explice de ce nu s-a recurs la VAR la două faze pe care le consideră controversate, de la meciul de duminică împotriva Elveţiei, scor 1-1, disputat în grupele Cupei Mondiale.

Potrivit L’Equipe, brazilienii reclamă faptul că Miranda a fost faultat de Steven Zuber la faza la care elveţianul a marcat golul egalizator. În plus, confederaţia braziliană consideră că la o altă fază Gabriel Jesus a fost faultat în careu şi ar fi trebuit ca atunci să se acorde penalti.

“CBF vrea ca FIFA să îi comunice de ce tehnologia nu a fost folosită la aceste faze cheie din timpul meciului”, se arată într-un comunicat al forului brazilian.

Duminică, Brazilia a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), partida disputată la Rostov, cu Elveţia, în etapa I a Grupei E a Cupei Mondiale. Au marcat Coutinho '20, respectiv Zuber '50.

Meciul a fost arbitrat de mexicanul Cesar Ramos.

Afla mai multe despre: campionatul mondialvarfifa,  

viewscnt
Articole similare