UPDATE | Presa din Brazilia, care citează surse apropiate lui Neymar, anunţă că starul brazilian de la PSG a decis să se opereze după accidentarea suferită la al cincilea metatarsian.
Astfel, brazilianul va lipsi de pe gazon timp de două luni, deci nu va juca în mod cert în partida cu Real Madrid, din optimile Ligii Campionilor.
Neymar va rata o bună parte a sezonului de primăvară, însă a luat această decizie pentru a fi 100% apt la CM 2018, anunţă cotidianul AS. În acest moment, Neymar mai trebuie doar să decidă dacă se va opera în Brazilia sau în Franţa.
Unai Emery neagă: "Nu am luat nicio decizie!"
Totuşi, tehnicianul lui PSG, Unai Emery, susţine că staff-ul său nu a luat încă vreo decizie în cazul lui Neymar şi nu exclude o prezenţă a acestuia pe teren, în partida cu Real Madrid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Este fals. Nicio decizie nu a fost luată. Am avut o întâlnire cu doctorul. E o mică fisură la al cincilea metatarsian. Vom vedea cum evoluează în următoarele zile pentru a lua o decizie. Pentru moment, trebuie să fim liniştiţi şi să aşteptăm", a declarat Unai Emery, într-o conferinţă de presă.
Atacantul brazilian Neymar a suferit o entorsă la glezna dreaptă şi o fisură la al cincilea metatarsian, a anunţat clubul său, Paris Saint-Germain, citat de lequipe.fr. Fotbalistul este incert pentru meciul cu Real Madrid, din 6 martie, contând pentru returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor
Formaţia PSG a învins, duminică, pe Olympique Marseille, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), în derbiul campionatului francez, care a avut loc în etapa a XXVII-a a Ligue 1. În acestă partidă, Neymar a părăsit terenul pe targă, în minutul 80, după ce şi-a răsucit glezna dreaptă, cu nouă zile înaintea returului cu Real Madrid (3-1 în tur pentru madrileni), din optimile de finală ale Ligii Campionilor. PSG a rămas în zece jucători după accidentarea lui Neymar, deoarece Unai Emery efectuase toate schimbările.
Un alt jucător cu probleme medicale la PSG este Marquinhos, care a suferit o leziune musculară de gradul I la cvadricepsul stâng. Fundaşul nu este însă în pericol să rateze meciul cu Real.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: neymar, accidentare, metatarsian