You are here:

BREAKING NEWS | Dinamo a demarat negocierile cu un antrenor de top! Noua conducere spaniolă poartă discuţiile finale la Lisabona

BREAKING NEWS | Dinamo a demarat negocierile cu un antrenor de top! Noua conducere spaniolă poartă discuţiile finale la Lisabona

Dinamo București

Comentarii

Dinamo Bucureşti este gata să intre într-o nouă eră după ce clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare a fost preluat de un grup de investitori spanioli.

Una dintre măsurile care stau la baza noului proiect din Ştefan cel Mare este numirea unui antrenor care să dea anvergură şi greutate proiectului.

Dinamo discută cu Cosmin Contra! Negocieri la Lisabona pentru a-l convinge pe fostul selecţioner al României

Pablo Cortacero, noul acţionar majoritar al clubului Dinamo şi Rufo Collado, directorul sportiv numit de Cortacero, au ales deja noul antrenor al "câinilor roşii".

Numele care trezeseşte entuziasm printre fanii formatiei Dinamo este cel al lui Cosmin Contra, un tehnician apreciat atât de suporteri, cât şi de noua conducere a clubului. Contra, un vorbitor excelent de limba spaniolă, fost selecţioner şi unul dintre cei mai valoroşi antrenori români ai momentului, este numele acceptat de comun acord, de toată lumea, în cadrul noului proiect.

Singura mare problemă care poate separa drumul lui Contra de o revenire la Dinamo este faptul că fostul selecţioner are mai multe oferte din care va trebui să aleagă.

Pentru a-l convinge, noii şefi din Ştefan cel Mare se vor deplasa la Lisabona, acolo unde Cosmin Contra se află pentru turneul UEFA Champions League. Cum duminică este zi de pauză în competiţia internă cu cea mai mare importanţă la nivel de cluburi, Pablo Cortacero vrea să discute cu Contra despre noul proiect al lui Dinamo.

Din informaţiile Telekom Sport, luni, 17 august, Dinamo ar urma să anunţe noul antrenor pentru proiectul iberic pe care l-a demarat Pablo Cortacero la una dintre cele mai titrate formaţii din Estul Europei.

Ioan Andone şi Florin Răducioiu îl văd pe Cosmin Contra drept antrenorul perfect pentru Dinamo

Posibila numire a lui Cosmin Contra la Dinamo a fost întâmpinată cu bucurie de legenda clubului bucureştean, Ioan Andone: "Poate să fie. În ultimii şase ani, Contra a fost cel mai aproape de titlu. A terminat pe locul 3 şi, dacă nu îl egala Craiova, era campion. Eu îl văd, pentru că are dorinţă. A plecat de la echipa naţională cum a plecat, nu cred că nu ar vrea o revanşă. Şi Contra a şi jucat la Dinamo, îl identifici. Acum, spaniolii... îţi dai seama, vorbesc aceeaşi limbă. Contra e jumate român, jumate spaniol. Îl văd acolo. Dar nu poţi să ştii", a spus Ioan Andone, la Telekom Sport.

Un alt nume istoric pentru gruparea alb-roşie, Florin Radu Răducioiu a reacţionat de asemenea pozitiv: "Îl apreciez foarte mult şi îmi place de el, deja e un antrenor cu mult mai mare experienţă. Se identifică cu Dinamo, e iubit de suporteri... vedeţi că e foarte important să fii primit cu braţele deschise de către suporteri. Sunt convins că este omul potrivit la momentul potrivit pentru Dinamo.După părerea mea, se resetează totul. E foarte important ca noul proprietar să anunţe în mod public care este bugetul, care este programul. Şi în funcţie de asta, antrenorul, în foarte scurt timp, să investească în jucători" a spus Răducioiu, pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: dinamo bucureşti 

viewscnt
Articole similare