Universitatea Craiova s-a despărţit de Laurenţiu Reghecampf şi şi-a găsit deja antrenor pentru noul sezon care va începe luna următoare.
Universitatea Craiova a anunţat, duminică seară, că a încheiat colaborarea cu Laurenţiu Reghecampf.
“Clubul Universitatea Craiova şi antrenorul Laurenţiu Reghecampf au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Îi mulţumim lui Laurenţiu Reghecampf pentru tot ceea ce a realizat la Ştiinţa şi îi dorim mult succes mai departe”, este mesajul postat pe Facebook de gruparea olteană.
Reghecampf se afla la conducerea tehnică a echipei din Craiova din iulie 2021.
BREAKING | Rotaru a dat marea lovitură. Noul antrenor a semnat deja cu U Craiova după plecarea lui Reghecampf. Şi nu e Mirel Rădoi
Universitatea Craiova se reuneşte astăzi, iar miercuri va pleca deja în stagiul de pregătire din Austria, astfel că Mihai Rotaru s-a hotărât în privinţa noului antrenor. Conform fanatik.ro, finanţatorul oltenilor a bătut palma cu Laszlo Balint, care urmează să semneze contractul în cursul zilei de luni.
În vârstă de 43 de ani, Laszlo Balint nu a mai antrenat din luna ianuarie, când s-a despărţit de UTA, după doi ani şi jumătate petrecuţi pe banca arădenilor. Trecut în carieră pe la Unirea Tărlungeni, Academica Clinceni, ASA Târgu Mureş, Csikszereda, Sportul Snagov şi Metaloglobus, Laszlo Balint a obţinut cele mai bune performanţe la UTA, echipă alături de care a reuşit promovarea în prima ligă, în 2020, şi pe care a dus-o până pe locul 10 în primul eşalon, la finalul sezonului 2020/2021.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: balint