Preşedintele FRF, Rzăvan Burleanu, a publicat pe site-ul său informaţii despre ilegalităţi ce ar fi fost comise de contracandidatul său la alegerile din 18 aprilie, Ionuţ Lupescu. Sub titlul "Povestea unui comision marca Lupescu", Burleanu scrie că fostul internaţional a încheiat un contract, în 2009, când era director în cadrul FRF, prin care a plătit un comision unui apropiat.
Lupescu a semnat, în 2009, un contract între FRF şi Astra Bettings, care trebuia să se întindă până în 2011 şi să aibă o valoare de aproximtiv 400.000 de euro. Federaţia a încasat numai 53.000 de euro pentru că, la 31 iulie 2009, la câteva luni după semnarea contractului, Astra Bettings a pierdut licenţa de organizare a jocurilor de noroc ca urmare a datoriilor cumulate către Direcţia Generală de Administrare Fiscală şi, ulterior, a intrat în faliment.
FRF a plătit un comision de 15 la sută din suma încasată din acest contract lui Daniel Smeadă, PR manager din partea Astra Bettings, pentru intermedierea semării înţelegerii
Burleanu afirmă că Daniel Smeadă era partener de afaceri cu Anna-Claudia Lupescu, fiind din 2007 asociatul surorii directorului General FRF în firma TOP LINE MEDIA SRL, având ca obiect de activitate publicitatea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La alegerile din 18 aprilie pentru preşedinţia FRF şi-au anunţat candidatura Răzvan Burleanu, Ionuţ Lupescu şi fostul fotbalist Marcel Puşcaş.
Citeşte aici întregul articol publicat de Răzvan Burleanu pe site-ul său.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: burleanu, lupescu, scandal, dezvaluiri, alegeri, frf