Simona Halep a pierdut clar a doua partidă din faza grupelor de la Turneul Campioanelor, fiind învinsă de Caroline Wozniacki, scor 6-0, 6-2.
Daneza a făcut un meci aproape perfect, lucru evidenţiat şi de antrenorul Simonei Halep, Darren Cahill.
Acesta a intervenit în timpul meciului în speranţa că o va ajuta pe Halep să reintre în meci, precizând că, până în acel moment, Wozniacki pierduse un singur punct jucat pe primul serviciu.
Din păcate, sfaturile australianului nu au ajutat-o pe Halep, care a fost în cele din urmă învinsă, după 64 de minute.
"A greşit o singură dată pe primul serviciu! O singură dată! Trebuie să închizi unghiurile. Te prinde cu serviciul în exterior de fiecare dată. Eşti prea în spate. Hai să revenim pe linia de fund. Nu e nicio problemă dacă te mai prinde cu câţiva aşi. Hai să punem ceva presiune pe serviciul ei, să o scoţi din ritm. Îţi aminteşti când ţi-am zis că va trebui să suferi...", i-a spus Cahill Simonei, la marginea terenului.
Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-0, 6-2, de daneza Caroline Wozniacki, locul 6 WTA, în etapa a II-a a Grupei Roşii a Turneului Campioanelor de la Singapore.
În a doua partidă a etapei, vor evolua Elina Svitolina din Ucraina, locul 4 WTA, şi Caroline Garcia din Franţa, locul 8 WTA.
În ultimul meci al ei în Grupa Roşie, Simona Halep o vâ întâlni, vineri, pe Svitolina.
Până în prezent, jucătoarea română şi-a asigurat la Singapore un premiu de 283.000 de dolari şi 375 de puncte WTA.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, turneul campioanelor