You are here:

Campionatul din China e gata de start după pandemie. Cum arată echipa lui Cosmin Olăroiu şi ce şanse are la titlu

Campionatul din China e gata de start după pandemie. Cum arată echipa lui Cosmin Olăroiu şi ce şanse are la titlugalerie foto

Fotbal

Comentarii

Superliga chineză începe pe 25 iulie, iar formaţia lui Cosmin Olăroiu este cotată cu a şasea şansă la titlu, deşi anul trecut e terminat pe locul 4.

Jiangsu Suning, echipa antrenată de Cosmin Olăroiu, a câştigat ultimul amical înainte de plecarea spre Dalian. Miranda, Teixeira şi compania s-au cazat la un hotel de cinci stele în această localitate şi vor rămâne timp de două luni cantonaţi alături de şapte alte echipe pentru prima fază a Super Ligii Chineze din acest an.

 

 

Campionatul de fotbal al Chinei, amânat din cauza pandemiei de coronavirus, va începe sâmbătă, cu cinci luni întârziere faţă de data stabilită iniţial, 22 februarie.Cele 16 echipe au fost separate în două grupe şi în două complexuri hoteliere pentru prima fază a sezonului: una în nord-estul ţării, la Dalian, cealaltă la Suzhou, lângă Shanghai.

Restricţii stricte le sunt impuse fotbaliştilor şi membrilor echipelor pentru următoarele 70 de zile, cu obigaţia de a rămâne în hotelul lor atunci când nu joacă sau nu se antrenează.

Cluburile au fost avertizate ferm că "ar putea fi excluse dacă încalcă regulile", a declarat agenţiei de ştiri a China Nouă, responsabilul CSL care se ocupă cu implementarea măsurilor sanitare, Qi Jun.

Jiangsu Suning, echipa antreantă de Cosmin Olăroiu, face parte din Grupa A, de la Dalian, şi va debuta duminică, într-un meci cu Henan Jianye.

Sezonul începe, sâmbătă, cu meciul dintre campioana Guangzhou Evergrande şi câştigătoarea Cupei Chinei, Shanghai Shenhua, tot din Grupa A.

Olăroiu se bate cu Rafa Benitez, Uli Stielike, Van Bronchorst sau Fabio Cannavaro

Rafa Benitez este unul dintre tehnicienii cu mare experientă cu care Olăroiu se va lupta în China. Românul este deja unul dintre tehnicienii cei mai vechi din campionat din campionat, pentru ca o pregăteşte pe Suning de aproape doi ani de zile.

Tehnicianul lui Tianjin Teda, Uli Stielike este cel mai vechi în acest moment, cu 2 ani şi 135 de zile la activ pe banca tehnică a celor din Tianjin. Este urmat de Fabio Cannavaro, antrenorul campioanei Guangzhou şi de Li Xiaopeng de la Shandong Luneng. Portughezul Vitor Pereira de la Shanghai SIPG şi Cosmin Olăroiu sunt următorii, semn că oficialii de la Jiangsu îl preţuiesc foarte mult pe tehnicianul român.

Alte nume importante din campionatul Chinei cu care Olăroiu se va duela în această stagiune sunt Bruno Genesio sau proaspătul numit în funcţie, Giovanni van Bronckhorst

Jiangsu Suning a reuşit un super transfer înainte de startul sezonului. Trupa lui Oli visează la participarea în Champions League

Dacă numele lui Zhang Cheng, Gao Tianyi sau Zhang Xiaobin nu vă spun prea multe, Jiangsu Suning a pus mâna pe un fotbalist cunoscut în Europa.

Este vorba despre Mubarak Wakaso, internaţional ghanez, care în ultimii trei ani a jucat în La Liga, la Deportivo Alaves. Mijlocaşul a mai evoluat pentru Villarreal, Celtic sau Panathinaikos.

 

 

Din lotul echipei lui Cosmin Olăroiu mai fac parte alţi patru jucători străini: brazilienii Joao Miranda (ex-Inter Milano), Alex Teixeira (ex Shahtior), italianul Eder (ex Inter Milano) şi croatul Ivan Santini (ex Anderlecht).

Alţi câţiva jucători chinezi sunt foarte interesanţi: fundaşii Li Ang şi Zhang Cheng, mijlocaşii Wu Xi (internaţional si căpitanul echipei), Xie Pengfei sau Huang Zichang şi atacantul Feng Boyuan. Obiectivul echipei este participarea în ediţia viitoare a AFC Champions League, dar misiunea nu va fi deloc una facilă. Cei trei granzi, Shanghai SIPG, Beijing Guoan şi Guangzhou Evergrande, echipe patronate de multi miliardari, par favorite la primele trei locuri. Jiangsu a terminat stagiunea trecută pe locul 4, o performanţă remarcabilă pentru gruparea din Nanjing.

Cum ar putea arăta Jiangsu în noua stagiune: Zhang Yan - Zhang Cheng, Joao Miranda, Li Aang, Yang Xiaotian - Ji Xiang (Zichang), Wu Xi, Wakaso, Xie Pengfei - Alex Teixeira, Eder (Santini)

”E foarte greu, am stat mult şi m-am gândit, eu mi-aş fi dorit să existe posibilitatea să ne întărim şi să ne batem pentru locurile fruntaşe, titlu, Cupă, adică să progresăm şi să facem un pas înainte. Această pandemie n-a pus frână pentru că este foarte greu să mă duc la conducătorii echipei şi să spun cumpăraţi-mi jucătorul x sau y după perioada asta. Mi se pare destul de greu să fac lucrul acesta şi lipsit de bun-simţ. Însă vom face tot ce depinde de noi, sperăm să-i motivăm şi pe jucători să facă lucrul acesta, e greu, gândeşte-te că sunt aproape 6 luni de când n-au mai jucat, sunt mulţi factori indirecţi care pot influenţa performanţa echipei şi a jucătorilor, însă eu sper că şi în condiţiile acestea să ne autodepăşim şi să facem lucruri bune” a mărturisit Cosmin Olăroiu, în exclusivitate pentru Telekom Sport. 

Afla mai multe despre: cosmin olăroiujiangsu suning 

viewscnt
Articole similare