Gică Popescu a anunţat când ar putea fi terminat şi stadionul Rapid, cel care ar fi trebuit deja să fie gata. Arena din Giuleşti este singura care n-a fost recepţionată, dintre cele trei pe care guvernul României le-a reconstruit pentru EURO 2020.
Vineri a fost recepţionat şi noul stadion Arcul de Triumf, a cărui construcţie a durat 17 luni. Este al doilea stadion predat de constructori, după cel al Stelei. Singurul dintre cele trei la care încă se lucrează este cel din Giuleşti.
Stadionul Rapid ar fi trebuit să fie gata încă din vară, dar pandemia de coronavirus, dar şi complexitatea zonei în care se află au întârziat lucrările de reconstrucţie. Acum, Gică Popescu avansează un nou termen.
Fostul căpitan al Barcelonei spune că lucrările vor mai dura câteva luni şi speră că noul stadion Rapid ar putea fi recepţionat în lunile martie - aprilie:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Este ultimul obiectiv care trebuie terminat. Eu sper ca undeva în primăvară, în luna martie sau aprilie să fie şi acesta gata şi să fie predat către proprietar, Ministerul Transporturilor. Mai avem Giuleştiul şi atunci putem să declarăm toate lucrurile realizate, lucrurile pe care ni le-am asumat pentru Euro 2020”, a declarat Gică Popescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gica popescu