Cei mai buni high diveri din lume vor sări de pe stâncile din Insulele Azore, în etapa a patra din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving. Pe platforma de la 27 de metri va urca din nou Cătălin Preda, românul primind şi pentru această etapă un wildcard.
În acest weekend, cei mai buni high diveri din lume vor sări, pentru a opta oară, de pe stâncile din Insulele Azore, în cea mai spectaculoasă competiţie de high diving din lume.
Cei 24 de sportivi, la masculin şi feminin, vor trebui să impresioneze din nou juriul cu sărituri unice şi cu un grad de dificulate mare, mai ales că lupta pentru primele locuri este mai strânsă ca niciodată.
De pe stâncile insulei Vila Franca do Campo s-au executat sărituri senzaţionale de la 27 de metri direct în oceanul Atlantic şi, nu de puţine ori, câştigătorul s-a decis după dueluri dramatice, aici înregistrându-se cea mai mică diferenţă, doar 0,1 puncte, între primii doi clasaţi.
După debutul senzaţional din 2018 la Mostar, când a terminat pe locul secund, Cătălin Preda va reprezenta România şi în etapa a patra din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving. Săritorul român este la cel de-al doilea wildcard primit în acest sezon după etapa de la Poligano a Mare unde a terminat pe locul 12 cu un total de 299,25 de puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Clar, Mostar rămâne cea mai frumoasă amintire a mea din această competiţie. Am reuşit să urc pe podium chiar de la prima participare şi asta nu se uită niciodată, mai ales că niciun sportiv care a beneficiat de un wildcard nu a mai avut o astfel de performanţă. Am învăţat multe în etapa de la Polignano a Mare şi cu siguranţă voi aborda puţin altfel concursul din Azore. La prima etapă am sărit într-un râu, la a doua am sărit în mare, iar aici voi sări în ocean.
Să nu uităm însă că eu sunt abia la început în această disciplină, a săriturilor de la mare înălţime, şi fiecare competiţie este o ocazie bună pentru mine să acumulez experienţă. Sper să obţin un rezultat cât mai bun şi asta să-mi deschidă uşa spre noi participări în Seria Mondială Red Bull Cliff Diving“, a spus Cătălin Preda.
Cu victoria din etapa trecută, Garry Hunt şi-a consolidat poziţia de lider şi este principalul favorit şi în Azore, mai ales că cel mai mare rival al său din acest sezon, Constantin Popovici, nu va participa la această etapă din cauza accidentării din Italia. „Sunt în faza de recuperare şi am dat deja ghipsul jos. Mă simt bine şi îmi doresc să revin cât mai repede în competiţie. Cel mai probabil voi fi din nou prezent la etapa din Beirut, pe 14 iulie“, a spus Constantin Popovici.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: red bull cliff diving