Academia Rapid s-a impus cu 3-1 împotriva lui CSA Steaua, într-un meci cu 36.000 de spectatori pe Arena Naţională.
Singurul gol al steliştilor a fost marcat de Andrei Predescu, din penalty. Cel mai important jucător al lui Marius Lăcătuş le-a arătat semne fanilor rapidişti, imediat după ce a punctat, însă regretă gestul.
”Este o greşeală pe care am repetat-o din nou, din nou m-a luat valul. Sper cu timpul, când voi înainta în vârstă, să nu mai fac greşeli de genul.
Din păcate, nivelul jocului nostru a fost mult sub aşteptări. Nu am jucat ce am antrenat, mi s-a părut că am jucat puţin temător... De aici şi înfrângerea pe care am suferit-o în această seară.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
E a doua oară în viaţa mea, după turul cu Rapid, când jucăm într-o astfel de atmosfera. Din păcate, din nou nu am reuşit să câştigam. Din nou presiunea fanilor a fost pusă pe umerii noştri şi s-a văzut pe tabela”, a declarat Andrei Predescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: andrei predescu, csa steaua, rapid, rapidisti