Sepsi şi Rapid se vor duela în etapa a şaptea din această stagiune a Superligii sâmbătă, de la ora 21:45.
Ce a spus Adrian Mutu despre Cristiano Bergodi chiar înainte de meciul direct: ”Am avut câştig de cauză!”
Adi Mutu, antrenorul echipei Rapid, a prefaţat duelul cu cei de la Sepsi.
„Cred că în sezonul acesta avem mulţi antrenori buni, cred că se vede că e un sezon mai greu decât în anii precedenţi, cu echipe care pot să surprindă şi să scoată puncte contra unei echipe ca CFR-ul, care e campioană de 5 ani încoace.
Nu ştiu ce să spun de Bergodi, am jucat împotriva lui o dată, atunci am avut eu câştig de cauză. E un antrenor foarte bun, o demonstrează şi la Sepsi. E o echipă care joacă bine, e puternică şi cu o organizare defensivă bună.”, au fost cuvintele lui Adi Mutu înainte de meci.
”Avem nevoie de puncte, pentru a ne menţine în topul SuperLigii”
La conferinţa de presă a fost prezent şi Andrei Ciobanu.
"Mergem la Sepsi să câştigăm. Va fi un meci foarte greu, cu o echipă bună a campionatului. Sperăm să ne facem jocul nostru şi să marcam cât mai multe goluri. Nu cred că contează foarte mult că ei au fost eliminaţi din cupele europene. O să avem meciuri din trei în trei zile, dar cred că avem un lot bun şi mare, aşa că putem rula lotul şi să jucăm la victorie fiecare partidă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Este adevărat că ne-am încurcat cu echipe considerate mai slab cotate. Ne-am încurcat la Petrolul. Gândul nostru pentru meciul cu Sepsi e că avem nevoie de cele trei puncte. Eu cred că ne descurcăm bine împotriva echipelor cu pretenţii. Avem nevoie de puncte, pentru a ne menţine în topul SuperLigii”, a declarat Andrei Ciobanu.
La Rapid, în această vară au sosit Alexandru Măţan, Marko Dugandzic, Arnel Jakupovic, Jayson Papeau, Andrei Ciobanu, Valentin Costache, Florin Ştefan, Paul Iacob, Damien Dussaut şi Alexandru Crivac.
La Sf. Gheorghe, Bergodi i-a primit la echipă pe Jonathan Rodriguez, Mario Rondon, Denis Ciobotariu, Ion Gheorghe, Francisco Junior, Rareş Ispas, Cosmin Matei, Iustin Grigore şi Rajmund Niczuly.
”E momentul să plec acolo”. Jucătorul, OUT de la Rapid: ”E un pas înainte” | EXCLUSIV
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.