Laszlo Balint a tras concluziile după eşecul suferit de Universitatea Craiova în faţa formaţiei Zorya Lugansk.
Universitatea Craiova a fost învinsă, la Lublin, cu scorul de 1-0, de echipa ucraineană Zoria Luhansk, în prima manşă a turului trei preliminar al Conference League.
Golul a fost marcat de Nahnoinîi, în minutul 55. Meciul retur va avea loc pe 11 august, la Craiova.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La capătul meciului, Laszlo Balint, antrenorul Universităţii Craiova, a susţinut o conferinţă de presă.
Acesta a reproşat jucătorilor săi lipsa de personalitate şi de curaj, dar este conştient că calificarea în play-off-ul Conference League se va juca la returul din Bănie.
”Am încercat să închiedem spaţiile, ştiam calităţile echipei din Lugansk. Al doilea meci consecutiv în care nu am marcat. Am avut ocazii, dar dacă reuşeam să marcăm, altfel se juca meciul.
Ne-a lipsit eficienţa, nu am reuşit să fim agresivi, am pierdut multe dueluri, am făcut greşeli. Trebuia să avem mai multă personalitate şi curaj pe momentul în care pierdeam mingea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
E un scor care poate fi întors. Băieţii au fost mobilizaţi, concentraţi. Aşteptam mai multă personalitate de la ei.
E o înfrângere în Conference League. Faptul că nu a jucat de multe luni se poate transforma într-o armă în avantajul lor.
Puteam şi speram la mult mai mult, dar mai este şi meciul retur. Pe stadionul nostru avem potenţial să întoarcem rezultatul.
Jucătorii trebuie să conştienteze că în Europa dăm peste adversari de alt calibru şi trebuie să ne ridicăm cu toţii nivelul”, a declarat Balint, după meci.
- Citește și
- Reghecampf, spre play-off-ul Conference League. Neftci Baku, victorie în tur în faţa lui Rapid Viena
- Care este starea lui Florinel Coman după ce s-a rupt în meciul Dunajska Streda: ”N-o să stea o lună!” EXCLUSIV
- Indignat, MM Stoica acuză o greşeală de construcţie la Stadionul Rapid: "Ţi-e silă. Vă daţi seama?" | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: laszlo balint, craiova