Paul Pogba nu mai are viitor la Manchester United. Chiar dacă public, Ole Gunnar Solksjaer îl susţine pe francez, în spatele porţilor închise clubul s-a săturat de campionul mondial şi îi pregăteşte plecarea.
Astfel că pe fir a intrat din nou Real Madrid, acolo unde Florentino Perez şi Zinedine Zidane îl doresc cu orice preţ pe fostul mijlocaş al lui Juventus. Potrivit The Sun, gruparea Los Blancos este pregătită să îl trimită pe Toni Kroos pe Old Trafford pentru a facilita transferul lui Pogba în Spania.
Chiar şi în cazul în care Kroos nu vrea la United sau clubul îl refuză pe german, deşi l-a mai dorit şi în 2014, imediat după ce devenise campion mondial cu Germania, Real tot va renunţa la Kroos pentru a îi face loc în echipă lui Paul Pogba.
Transferat pentru 105 milioane de euro în 2016, de la Juventus, Manchester United este pregătită să renunţe la Pogba pentru o sumă similară, chiar dacă în vară îi stabilise un preţ de 200 de milioane, aşadar adevereşete că problemele francezului nu erau doar cu Jose Mourinho, ci cu întreg colectivul de pe Old Trafford.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Francezul a jucat doar două meciuri în ultimele trei luni, din cauza unor probleme medicale, iar accidentările încă nu l-au părăsit pe campionul mondial.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: pogba, kroos, real madrid