Alexandru Maxim şi alţi jucători ai echipei Gazianatep FK au vorbit cu conducerea clubului turc, insistând ca Marius Şumudică să rămână, însă fără succes.
Marius Şumudică putea fi întors din drum la Gaziantep! Planul pus la cale de jucători şi de preşedintele clubului
Şi preşedintele grupării, Mehmet Buyukekşi, ar fi vrut ca tehnicianul să nu plece, dar nu i-a putut convinge pe conducătorii locali, în frunte cu guvernatorul Davut Gul, susţine cotidianul Gaziantep Guneş, citat de sporx.com.
Potrivit jurnalului turc, după conferinţa de presă susţinută de Şumudică înainte de plecarea de la Gaziantep, în care tehnicianul a plâns şi a spus că îi pare rău de ce s-a întâmplat şi de faptul că o greşeală a sa a dus la despărţire, românul a fost contactat telefonic de Mehmet Buyukekşi.
El i-ar fi spus tehnicianului că a procedat aşa cum trebuie. “Am vorbit şi înainte. Eu nu am vrut ca tu să pleci. Dacă aveam intenţia să renunţăm la tine în acest moment la conducerea echipei în locul tău era alt antrenor. A fost o decizie a oraşului. Totuşi, o să fac tot ce pot. Aşteaptă veste de la mine până dimineaţa”, i-ar fi spus Buyukekşi lui Şumudică.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La hotelul în care se afla Şumudică au venit apoi pentru a fi alături de tehnician jucătorii Alexandru Maxim, Kevin Mirallas şi Jean-Armel Kana-Biyik. Ei l-au sunat, fiecare în parte, pe Buyukekşi. Şi alţi jucători au discutat la telefon cu preşedintele clubului şi i-au spus că Şumudică trebuie iertat şi că ei formează o familie. Jucătorii au vorbit şi cu alţi oficiali din conducerea clubului.
Mehmet Buyukekşi a vorbit, la rândul său, cu guvernatorul Davut Gul şi cu alţi conducători din Gaziantep, însă nu a reuşit să convingă.
După toate discuţiile, vineri, la ora locală 11.00, Buyukekşi l-a sunat pe Şumudică şi i-a spus acestuia că în pare rău, dar despărţirea este definitivă. “Mulţumim pentru tot. Nu vom uita tot ce ai făcut pentru echipă”, a spus preşedintele clubului.
Marius Şumudică a revenit vineri în România.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marius sumudica, gaziantep, marius sumudica gaziantep, marius sumudica turcia