Octavian Popescu a avut evoluţii bune la FCSB în acest sezon, iar Gigi Becali speră să obţină bani mulţi din vânzarea tănărului jucător.
Octavian Popescu a avut evoluţii apreciate în acest sezon, dar în ultimul timp, jucătorul nu a mai reuşit să fie la fel de decisiv. Fostul jucător al Craiovei evoluează deja în echipa mare a FCSB-ului de două sezone, iar în acest an a debutat la echipa naţională sub comanda lui Edi Iordănescu.
Sorin Ghionea, fost jucător la echipa lui Gigi Becali, a vorbit despre Octavian Popescu. El susţine că a fost pusă o presiune prea mare pe umerii jucătorului. De asemenea, Octavian Popescu ar trebui să fie ajutat de cochipierii lui pentr a trece peste această etapă a carierei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Pui o presiune enormă pe umerii copilului!”
”Sunt jucători cu calitate, nu la sumele exorbitante care se vehiculează. Sau, să dea Dumnezeu să fie, poate nu mă pricep. Pui o presiune enormă pe umerii copilului, financiară, din partea suporterilor, din partea conducerii, din partea tuturor.
El trebuie ajutat, echipa să-l ajute. Cred că autoritatea antrenorului într-un vestiar este foarte, foarte importantă. El te vede cum te pregăteşti, în ce formă eşti, ce probleme ai”, a declarat Sorin Ghionea, pentru Playsport.
- 3 milioane de euro e cota actuală a lui Octavian Popescu
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb-octavian popescu-gigi becali