You are here:

Cei de la Chelsea vor sta cu ochii pe meciul CFR Cluj - Viitorul. Dan Petrescu: ”Aşa mi-au zis!”

Cei de la Chelsea vor sta cu ochii pe meciul CFR Cluj - Viitorul. Dan Petrescu: ”Aşa mi-au zis!”

Superliga

Comentarii

Înainte de meciul cu Viitorul - decisiv în lupta pentru titlu - Dan Petrescu a onorat invitaţia de a participa la un meci caritabil între legendele lui Chelsea şi cele ale lui Inter Milano. Antrenorul lui CFR Cluj spune că a primit multe încurajări din partea celor de la Chelsea.

Dan Petrescu a fost invitat să participe la aniversarea a 20 de ani de la momentul în care Chelsea a câştigat trei trofee într-un an - echipă din care atuncă făcea parte şi ”Bursucul”. Acolo s-a întâlnit cu Cristi Chivu, care a jucat pentru legendele lui Inter Milano, cel care i-a urat baftă în lupta pentru titlu. De asemenea, şi cei de la Chelsea l-au încurajat şi i-au transmis că vor urmări meciul cu Viitorul.

”A fost mai bine decât să fii antrenor. Am devenit jucător înapoi. Să îmbrac iar tricoul lui Chelsea a fost special, dar am fost în primul rând pentru că un antrenor drag mie, la care am ţinut, a decedat acum o lună, Ray Wilkins şi acest meci a fost în memoria lui şi mi-am dorit să ajung. Mai ales că era o şansă unică să mă întâlnescu cu foştii colegi de acum 20 ani, cu care am câştigat 3 trofee într un an şi m-am bucurat foarte mult că am ajuns şi să nu afecteze programul de la CFR.

(n.r. întrebat dacă Cristi Chivu i-a urat baftă la titlu) Mi-a urat baftă. Eu îi spuneam să alerge mai puţin, că alerga prea mult pe teren. El vorbea de titlu, dar normal că mi-a spus baftă. Acum nu ştiu dacă ţine cu CFR sau altă echipă. Toţi de la Chelsea mi-au zis că o să se uite la meci, că o să-mi ţină pumnii şi că-şi doresc să câştig şi au apreciat gestul meu de a veni acolo. Chiar la şedinţă, lui Vialli - că a făcut Vialli o şedinta înainte de meci - a spus că se bucura că unii au venit chiar dacă au unul din cele mai importante meciuri din carieră, au reuşit să ajungă la acest meci caritabil pentru Ray Wilkins, fost mare antrenor şi jucător”,
a declarat Dan Petrescu pentru Telekom Sport.

LIVE VIDEO CFR Cluj - Viitorul, astăzi, ora 20:45. Ardelenii se pregătesc de sărbătoare

Afla mai multe despre: cfr clujdan petrescuchelsea 

viewscnt
Articole similare