Naţionala de fotbal a României a început perfect actuala ediţie a UEFA Nations League cu o victorie, fără drept de apel, la Priştina, în faţa selecţionatei din Kosovo, scor 0-3.
Reacţia lui Gică Popescu după meci
Reprezentativa României, cu Mircea Lucescu pe banca tehnică pentru prima dată în noul mandat, a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, selecţionata din Kosovo, în grupa C2 a Ligii Naţiunilor.
La Priştina, pe stadionul care poartă numele fostului jucător Fadil Vokrri, Mircea Lucescu a revenit cu o victorie pe banca naţionalei tricolore, după o pauză de 38 de ani.
Golurile au fost marcate Dennis Man (40), Răzvan Marin (51), din penalty, şi Denis Drăguş (82).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Gică Popescu a vorbit despre prestaţia tricolori şi a rămas uimit de Man şi Mihăilă.
„Evoluţia din această seară a fost la nivelul jocului de la turneul final. A fost un început ezitant, dar am echilibrat apoi meciul, am început să împingem jocul în terenul advers. În repriza a doua partida a fost la discreţia noastră.
Kosovarii au început bine, dar noi am echilibrat, iar în repriza a doua a fost un galop la poarta adversă. O victorie extraordinară. Evoluţia de la EURO ne-a dat o mare încredere, iar grupul e mult mai important decât valorile individuale.
S-a văzut că Man şi Mihăilă sunt cei mai buni, evoluţiile de la Parma i-au propulsat şi au fost cei mai importanţi de la noi în seara asta. Cei mai periculoşi, au fost extraordinari.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Un grup care are rezultate nu se schimbă, rezultatul îi face misiunea mai uşoară lui Mircea Lucescu, care are un grup deja format. Am luat o opţiune serioasă pentru calificare. Cu o victorie cu Lituania, suntem 40-50% câştigători ai grupei”, a declarat Gică Popescu, la Antena 1.
Afla mai multe despre: românia, kosovo, dennis man