Cosmin Olăroiu s-a adaptat extraordinar în China. Antrenorul român i-a cucerit deja pe fanii formaţiei Jiangsu Suning, cei care îl consideră acum pe Olăroiu omul cel mai potrivit pentru a duce proiectul clubului la un alt nivel.
Cosmin Olăroiu a preluat-o pe Jiangsu Suning în martie 2018, şi a redefinit stilul echipei controlate de unul dintre cei mai bogaţi oameni din China. Românul este acum unul dintre cei mai vechi antrenori din campionat şi se bucură de simpatia deosebită a fanilor grupării din Nanjing. În 63 de meciuri susţinute ca antrenor al chinezilor, românul s-a recunoscut învins de numai 15 ori, iar formaţia sa a marcat 120 de goluri. Olăroiu are 30 de victorii pe banca lui Jiangsu Suning şi a terminat sezonul trecut pe locul 4, în spatele marilor forţe ale campionatului, Guangzhou, Shanghai SIPG şi Beijing Guoan.
Patronul echipei lui Cosmin Olăroiu, Zhang Jindong, acţionar majoritar şi la Internazionale Milano are o avere de 14 miliarde de dolari. Conform publicaţiei citate, Zhang este mai bogat decât mulţi oameni importanţi de fotbal precum Roman Abramovich (Chelsea) sau Joe Lewis (Tottenham). Cu toate acestea, celelalte trei echipe de top din campionat sunt conduse de oameni de afaceri mult mai influenţi. Jack Ma, patronul formaţiei Guangzhou Evergrande are o avere de 38.6 milioane de dolari! Este cel mai bogat patron din fotbalul chinez şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din fotbalul mondial. Partenerul său de afaceri de la Evergrande, Xu Jiayin are şi el o avere estimată la 29.5 miliarde de dolari. Guangzhou Evergrande este de departe cel mai bogat club din fotbalul chinez şi asigură cele mai mari salari din Super Ligă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Telekom Sport a discutat preţ de câteva minute cu unul dintre fanii reprezentantivi ai formaţiei antrenate de Olăroiu. Ning Sun este omul din spatele celor mai active conturi ale clubului de pe reţelele de socializare şi un suporter înfocat al echipei Jiangsu Suning. Merge la fiecare meci al echipei sale şi mărturiseşte că această perioadă fără fotbal este una extrem de dificilă. China a fost epicentrul pandemiei de coronavirus şi, deşi acum totul pare că s-a sfârşit, noul coronavirus a afectat aproape 100 de chinezi şi a ucis alte 4600. Ning Sun a ţinut să transmită în cadrul interviului acordat www.telekomsport.ro un mesaj pentru românii care traversează acum o stare de urgenţă atât de necesară ca urmare a izbucnirii pandemiei şi pe teritoriul ţării noastre.
”Cosmin Olăroiu înţelege foarte bine fotbalul din Asia. Este foarte bun când vine vorba despre construcţia unei echipe”
Salut! Nu pot începe altfel, decât prin a te întreba despre Coronavirus, care a afectat extrem de tare populaţia chineză. Cum reuşiţi să gestionaţi această perioadă?
Coronavirus a întrerupt în cazul nostru Anul Nou Chinezesc. Eram în Nanjing alături de familia mea, iar vacanţa a devenit brusc mult mai mare. Ni s-a cerut să rămânem în case, încă de când a început situaţia din Wuhan, iar lucrurile s-au agravat serios. Folosim măşti de protecţie şi ieşim din case, doar dacă suntem obligaţi să mergem să cumpărăm ceva de mâncare. Situaţia în Jiangsu a fost bine controlată. Avem un număr limitat de oameni infectaţi, ceea ce este bine dacă ţinem cont de numărul de oameni care locuiesc aici. Nimeni nu a murit încă de pe urma Coronavirus în Jiangsu.
Aveţi pe banca tehnică a echipei voastre, unul dintre cei mai apreciaţi şi titraţi antrenori români ai momentului. Olăroiu a vorbit la Telekom Sport despre experienţa sa din China şi a analizat-o la superlativ. Ce părere au fanii lui Jiangsu despre Oli?
Cosmin Olăroiu este foarte popular printre suporterii echipei noastre. După ce a preluat echipa de la Fabio Capello, lucrurile s-au îmbunătăţit, atât în ceea ce priveşte clasarea, cât şi în ceea ce priveşte jocul. În 2019 am terminat pe locul 4, recuperând de pe urma unei perioade de haos, cu un istoric record de meciuri fără înfrângere. Am învins inclusiv Beijing Guoan şi Guangzhou Evergrande, ceea ce în 2018 nu am putut face. Olăroiu, în viziunea mea, este foarte bun când vine vorba despre construcţia unei echipe şi felul în care ştie să o managerieze. Este foarte important faptul că are o relaţie foarte bună, atât cu jucătorii de origine chineză, cât şi cu jucătorii străini. Îmi doresc ca şi mai mulţi tineri să poată beneficia de metodele sale de antrenament, apoi să poată urca la prima echipă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Jiangsu a terminat anul trecut pe locul 4, cea mai bună clasare din ultimii ani, în spatele giganţilor SIPG, Evergrande sau Guoan. Aţi câştigat chiar împotriva lor. Ce aşteptări aveţi de la noul sezon?
După ce am terminat în 2018 pe locul 5, iar în 2019 pe locul 4, fără îndoială că ne dorim în 2020 o calificare în Liga Campionilor Asiei. Desigur, în momentul ăsta sunt multe incertitudini cu privire la sezonul viitor, care a fost amânat.
Cum supravieţuiţi fără Super Ligă, oprită temporar acum de pandemia de coronavirus?
Teoretic, este o perioadă de zvonuri acum pe piaţa transferurilor pentru echipele din Super Ligă. Ţinând cont de ceea ce s-a întâmplat, perioada de transferuri a fost extinsă. Ca iubitor al fotbalului, am încercat să urmăresc echipele din Europa în ultima vreme, măcar la televizor. În special Liverpool, pentru că anul trecut în septembrie am avut ocazia să vizitez Anfield Road. Union Berlin, pentru atmosfera electrizantă creată de fanii săi pe un stadion mic. Espanyol, pentru că desigur, acolo joacă Wu Lei. Şi Inter Milano, ca să pot să-mi fac o idee despre cine ar mai putea ajunge la Jiangsu Suning după Miranda şi Eder. Din păcate, şi fotbalul european s-a oprit. Aşa că mi-am downloadat Football Manager :)
Spune-mi te rog, trei lucruri care îţi plac foarte mult la Cosmin Olăroiu.
Felul în care construieşte echipele şi le dă încredere jucătorilor. Faptul că a îmbunătăţit mult posesia şi că acum avem controlul partidelor de cele mai multe ori. Faptul că înţelege extrem de bine fotbalul din Asia.
Prin filosofia sa de joc, Olăroiu l-a transformat pe Alex Teixeira într-unul dintre performerii din Superliga Chineză. Este el principala armă şi pentru sezonul viitor, sau ai aşteptări şi de la alţi jucători?
Alex Teixeira a avut într-adevăr cel mai bun sezon al său de când a semnat cu noi. A marcat cele mai multe goluri anul trecut şi şi-a menţinut forma excelentă din martie până în noiembrie. Face un cuplu excelent cu Eder, asigurându-ne că avem un atac rapid, foarte greu de oprit în Super Ligă. L-am transferat şi pe Ivan Santini, care este foarte bun în careu, mai ales că are avantajul înălţimii. Alături de micuţul nostru star, Huang Zichang, care s-a recuperat după accidentare, cred că în 2020 vom avea o ofensivă foarte puternică. Ceea ce îmi dă mari speranţe. De asemenea, noul nostru transfer, Wakaso, cred că merită să îl urmăriţi. El îl va înlocui pe He Chao în primul 11, şi cred că alături de Wu Xi, căpitanul formaţiei noastre, va forma cel mai bun cuplu de mijlocaşi centrali din campionat.
După cum ştii, Cosmin Olăroiu are o cotă excelentă în Asia şi în zona Golfului. A refuzat deja câteva oferte tentante pentru că nu vrea să plece de la Jiangsu. De ce crezi că vrea să rămână la echipă?
Cred că Olăroiu vrea să rămână pentru că la Jiangsu Suning există stabilitate. Şi planuri pe termen lung. Suning Group este unul dintre cele mai importante şi mai mari nume din industria electronică şi online din China. Au achiziţionat recent inclusiv Carrefour China pentru a-şi extinde business-ul. Investesc enorm în sport, dar şi in servicii online streaming şi aşa mai departe. Fotbalul face parte din afacerea familie. Este ceva diferit de ceea ce se întâmplă la alte cluburi din China. După ce au cumpărat Inter Milano, cooperarea dintre Suning şi Inter a adus un mare plus reţelei noastre de scouting intern. Niciun alt club din Asia nu are un asemenea background. Ar fi minunat dacă Olăroiu ar putea construi următoarea generaţie de jucători. Poate intra definitiv în istoria clubulu nostru.
Îţi transmit toate gândurile bune ale românilor, pentru tine şi poporul chinez.
Să ştii că avem legături importante cu România. Câteva nume de care îmi aduc aminte cu plăcere sunt Cristian Dănălache, care a cucerit Gheata de Aur în Superligă în 2012, Dan Petrescu, care a cucerit Cupa Chinei în 2015. Sabin Ilie care a jucat pentru noi în 2006. Am auzit la ştiri că şi în ţara voastră cazurile de coronavirus au crescut. Virusul afectează în special oamenii ceva mai în vârstă. Aşa că vă sugerez să rămâneţi în case, cât mai mult posibile. Fiţi curajoşi, dar precauţi! Le doresc românilor, multă sănătate şi siguranţă! Noi, aproape că l-am eliminat din China. Este posibil să facem asta, dacă luăm în serios virusul.
Florin Codreanu
Afla mai multe despre: cosmin olăroiu, jiangsu suning