Rangers caută soluţii în Premier League pentru stagiunea viitoare. Andre Gray (Watford) şi Axel Tuanzebe (Manchester United) pot ajunge pe Ibrox Park.
După ce l-a transferat definitiv pe Ianis Hagi de la Genk, Rangers riscă să rămână fără golgeterul său din ultimele sezoane. Alfredo Morelos este dorit în Premier League, dar şi de Atletico Madrid, iar scoţienii sunt dispuşi să-l vândă pentru 25-30 de milioane de euro, o sumă care poate ajuta enorm gruparea de pe Ibrox.
Steven Gerrard nu se plânge. Îl are deja pe Jermaine Defoe la dispoziţie şi alte două nume pentru înlocuirea golgeterului columbian. Primul dintre ele este Mirko Maric, atacantul formaţiei NK Osijek. Vârful cu 50 de goluri marcate în două sezoane şi jumătate în Croaţia este pasibil de un transfer pe Ibrox. Nu este însă varianta prioritară a scoţienilor. Andre Gray de la Watford (28 de ani) este mult mai aproape de un transfer la Rangers. Atacantul originar din Wolverhampton a mai jucat pentru Burnley, Brentford sau Luton Town şi are 2 goluri marcate în actuala stagiune de Premier League pentru Watford.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tot din Premier League, Rangers vrea un fundaş central. Cel mai probabil, Axel Tuanzebe de la Manchester United ar putea fi împrumutat pentru un sezon pe Ibrox Park, cu posibilitatea unui transfer definitiv. Tuanzebe (22 de ani) a mai jucat pentru Aston Villa şi are 10 meciuri în cariera sa şi pentru United.
Tot de la Manchester United ar putea sosi şi olandezul Timothy Fosu-Mensah, proaspăt internaţional al ţării sale. Joacă la Fulham sub formă de împrumut, iar United vrea să-l crească la cel mai înalt nivel.
Cum ar putea arăta Rangers cu noile transferuri
Allan McGregor - James Tavernier, Goldson, Tuanzebe, Halliday - Kamara (Arfield), Aribo (Davis), Ianis Hagi - Jack, Andre Gray, Kent
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rangers, ianis hagi