Comandantul CSA Steaua, Cristian Petrea, a afirmat, joi, la sediul clubului, că proiectul echipei de fotbal, manageriată de Marius Lăcătuş, va continua, chiar dacă va fi nevoită să joace în sezonul următor tot în Liga a IV-a.
“Suntem trişti, pentru că am investit un an de zile mult suflet, însă uneori aşa este sportul. Dar totodată sportul căleşte şi caractere. Fiţi siguri că vom continua, nu am făcut un proiect doar pentru un an de zile. Am făcut un proiect pentru ca această echipă să joace în Liga I, să joace pe acest stadion şi nu ne vom opri până nu ne vom îndeplini obiectivul. Proiectul va continua cu Marius Lăcătuş antrenor şi team-manager. Acum ne dorim să ne refacem moralul câştigând finala Cupei României, faza pe Bucureşti”, a declarat Petrea.
CSA Steaua a contestat dreptul de a juca al mai multor jucători rapidişti, în meciul decisiv din play-out-ul Ligii a IV-a, dar comisia din cadrul AMFB nu i-a dat dreptate formaţiei “militare”. “Astăzi voi avea o discuţie cu domnul Talpan, după ce vom primi oficial decizia AMFB şi în mod sigur vom ataca această decizie la Federaţia Română de Fotbal. În situaţia în care vom avea câştig de cauză la FRF, vom continua în Liga a III-a, dacă nu, în Liga a IV-a”, a mai spus oficialul CSA Steaua.
Întrebat despre posibilitatea unei înţelegeri cu FCSB în ceea ce priveşte folosirea mărcii Steaua, Petrea a spus: “Avem câteva procese în instanţă, dorim ca justiţia să ne dea dreptate şi după aceea vom vedea. Cel mai important este procesul pentru recuperarea prejudiciului, estimat la aproape 37 de milioane de euro”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.