Ion Moldovan s-a arătat dezamăgit de modul în care Chiajna a pierdut, în prelungiri, meciul cu Craiova, dar a avut puterea să recunoască faptul că golul primit pe final a făcut dreptate, ţinând cont de prestaţia din teren.
”După jocul din repriza a doua, poate am fi meritat să terminăm la egalitate, dar dacă ţinem cont de ce s-a întâmplat în prima repriză, poate s-a făcut dreptate.
Noi ne dorim să jucăm un fotbal de calitate şi cred că meciul a fost unul destul de frumos pentru spectatori. Se mai întâmplă să apară erori pe final, ne pare rău doar că n-am reuşit să gestionăm mai bine jocul după ce am egalat.
Este frustrant să pierzi în minutele de prelungire, jucătorii sunt demoralizaţi, dar ne vom reveni”, a spus Ion Moldovan, după înfrângerea dramatică în faţa Craiovei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Cred că a fost un meci frumos, ambele echipe au jucat fotbal, dar păcat de acea greşeală pe final. Nu am mai avut cum să salvăm ceva până la final. Chiajna nu are un joc urât, ba chiar cred că arătăm un fotbal frumos. Păcat că în seara asta nu am scos punct, trebuia să ţinem de rezultat. Data viitoare va trebui să fim mult mai atenţi”, a spus Răzvan Grădinaru, mijlocaşul celor de la Chiajna.
”Mă bucur că am înscris, dar important era să nu pierdem. Ei au făcut o primă repriză foarte bună, dar noi am echilibrat în partea a doua. Eu cred că poate un egal ar fi fost mai echitabil. Noi am jucat la victorie, nu am reuşit asta, iar acum va trebui să câştigăm la Iaşi”, a spus Andrei Marc.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: moldovan, chiajna, marc, gradinaru, csu craiova,