CFR Cluj a terminat la egalitate, sccor 1-1, partida disputată duminică, pe teren propriu, în compania echipei Astra Giurgiu, în etapa a patra a play-off-ului Ligii I. Pentru Gheorghe Mulţescu a fost primul meci de la revenirea la conducerea Astrei Giurgiu.
"E un punct important pentru moralul jucătorilor. CFR primeşte greu gol pe teren propriu. În prima repriză parcă jucătorii mei au avut frică de adversar. În partea a doua am reglat lucrurile. Am avut posesie, ocazii de gol, iar în final am luat un punct. Eu nu-mi schimb strategia. Am început cu o aşezare ofensivă. Predictii pariuri
Noi am vrut să câştigăm jocul. Am avut ghinion că l-am pierdut pe Abang. A trebuit să schimb registrul tactic. Trebuie să ne creştem tinerii cu multă atenţie. Nu mă interesează cine se luptă pentru titlu, noi ne vom concentra asupra lotului nostru" - a spus Gigi Mulţescu la Telekom Sport.
"Suntem mulţumiţi. Am făcut primul punct din play-off pe un teren foarte greu. Nu e deloc uşor să pleci cu rezultat bun de-aici. Am avut şi puţin ghinion în etapele precedente. Sperăm că de acum încolo va fi mai bine. Ne transformăm fără să vrem într-un arbitru pentru titlu. Nu ne interesează însă, noi vrem să prindem locul 4. S-a simţit mâna domnului Mulţescu ţinând cont că plecăm de aici cu un punct" - a spus Laurenţiu Buş la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi multescu, astra, cfr cluj