You are here:

Conducerea Premier League nu ia în calcul oprirea campionatului din cauza creşterii numărului de teste pozitive

Conducerea Premier League nu ia în calcul oprirea campionatului din cauza creşterii numărului de teste pozitive

Premier League

Comentarii

Conducerea Premier League a anunţat că nu ia în calcul oprirea campionatului din cauza creşterii numărului de teste pozitive pentru noul coronavirus, informează BBC.

Deşi Premier League va continua aşa cum era planificat, fanilor li se va interzice din nou prezenţa pe stadioane, întrucât mai multe zone din Anglia vor fi plasate sub restricţii sanitare mai severe, începând cu miezul nopţii.

Liverpool urmează să treacă la nivelul al treilea al restricţiilor stabilite de guvern, ceea ce înseamnă că fanii nu vor mai fi lăsaţi să intre pe stadioanele Anfield sau Goodison Park.

Cele două arene fuseseră singurele din Premier League care aveau permisiunea de a primi până la 2.000 de fani, sub restricţiile de nivelul 2.

Premier League a anunţat, marţi, 18 cazuri de infectare cu noul coronavirus, jucători şi membri ai staff-urilor, după testele efectuate între 21 şi 17 decembrie.

Este cel mai mare număr de teste pozitive din acest sezon al campionatului englez. În total, au fost testate 1.479 de persoane.

Tehnicianul echipei West Bromwich Albion, Sam Allardyce, a lansat un apel pentru suspendarea campionatului Angliei, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de coronavirus la echipele din Premier League.

Trei partide au fost amânate în această lună, din cauza numărului ridicat de infectări într-una dintre echipele care urmau să se întâlnească.

Meciul Tottenham - Fulham, din etapa a XVI-a a campionatului englez Premier League, a fost amânat din cauza numărului ridicat de cazuri de infectare cu noul coronavirus din echipa oaspete.

Partida era programată, miercuri, de la ora 20.00, iar anunţul nedisputării a fost făcut cu mai puţin patru ore înaintea startului.

Luni seară, meciul Everton - Manchester City, tot din etapa a XVI-a, a fost de asemenea amânat. Cinci jucători ai formaţiei antrenate de Pep Guardiola sunt pozitivi.

Prima partidă amânată din actualul sezon al Premier League a fost întâlnirea Aston Villa - Newcastle, programată iniţial la 4 decembrie.

Afla mai multe despre: premier leaguecoronavirus 

viewscnt
Articole similare