Meciul de box dintre campionul britanic la categoria grea Anthony Joshua, deţinătorul centurilor WBA, IBF şi WBO, şi challenger-ul Kubrat Pulev, programat pe 20 iunie la Londra, va fi amânat "cu câteva luni", a anunţat pugilistul bulgar, citat de agenţia Reuters.
Lupta urma să aibă loc pe stadionul echipei de fotbal Tottenham Hotspur, cu o capacitate de 62.000 de locuri, care nu va mai fi disponibil pentru data respectivă, din cauza reprogramării partidelor amânate din Premier League.
''Este imposibil ca lupta să mai aibă loc pe 20 iunie, chiar dacă sunt pregătit. Meciul va avea loc câteva luni mai târziu, probabil către sfârşitul anului", a precizat Pulev (38 ani), fost campion european la categoria grea, ca amator.
Pandemia de coronavirus, care a debutat în China, la sfârşitul anului trecut, a ucis 10.000 de persoane şi a infectat peste 245.000 de oameni la nivel global şi a forţat anularea sau amânarea a numeroase evenimente sportive internaţionale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Anthony Joshua (30 ani) şi-a recuperat titlurile WBA, WBO şi IBF în luna decembrie 2018, după victoria la puncte în faţa americanului Andy Ruiz jr. Ultima sa luptă la Londra a avut loc în septembrie 2018, când l-a învins pe rusul Aleksandr Povetkin, pe stadionul Wembley.
Britanicul trebuia să-l înfrunte iniţial pe Pulev în octombrie 2017, pe Principality Stadium din Cardiff, însă meciul a fost amânat după ce bulgarul s-a retras în urma unei accidentări la umăr, pe care a suferit-o în cursul unui sparring.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: box