You are here:

Contra nu îi iartă pe "tricolori" după meciul cu Norvegia: "E un egal norocos". Cum explică titularizarea lui Grozav: "E un jucător care îmi place foarte mult"

Contra nu îi iartă pe "tricolori" după meciul cu Norvegia: "E un egal norocos". Cum explică titularizarea lui Grozav: "E un jucător care îmi place foarte mult"
Comentarii

Cosmin Contra, selecţionerul României, a oferit prima reacţie după egalul, 2-2, cu Norvegia. Contra nu şi-a iertat elevii şi totodată a anunţat schimbări pentru următorul meci, cu Malta.

"E un egal norocos. Continuăm să facem greşeli care la nivelul ăsta te costă puncte, te costă o calificare. Dacă nu punem în aplicare ceea ce facem la antrenamente şi greşim în continuare ca în curtea şcolii vom avea de suferit şi pe viitor. Nu am ştiut să citim din fazele pe care ei le-au creat, primul gol vine dintr-o greşeală în lanţ, al doilea gol la fel. Sunt goluri care puteau fi evitate, dar după 2-0 am schimbat puţin tactica, toate schimbările au intrat foarte bine", a fost prima reacţie a lui Contra după prestaţia elevilor săi de la Oslo.

"100% Ianis va fi titular în meciul cu Malta", a fost anunţul selecţionerului, care a mai declarat că va analiza şi va face schimbările de rigoare pentru partida de luni. Cât despre titularizarea lui Grozav, tehnicianul a recunoscut prestaţia lui neconvingătoare: "Nu pot să fiu mulţumit, mă aşteptam la mai mult. Este un jucător care-mi place foarte mult, care are nişte calităţi pe care nu şi le-a pus în valoare în seara asta. A prins o seară mai slabă. Îmi asum alegerile asta”.

Eu mereu îmi reproşez ceva când jocul echipei nu merge. E clar că o să analizez foarte bine acest meci şi bineînţeles că o să încerc pe viitor să fiu mai inspirat, dar e clar că dacă am ales un 11, e clar că l-am ales crezând că prin calităţile jucătorilor pe care îi bag în teren, pot să dezechilibrez adversarul. Şi, din punct de vedere tactic, fizic, să pot să mă bat cu ei.

Ne ajută că mergem în Malta şi jucăm cu un adversar mai modest, dar eu nu subestimez niciun adversar şi ştiu că în fotbalul modern în ziua de azi niciun meci nu este uşor, dacă nu ţi-l faci tu uşor. Până luni trebuie să refacem fizic jucătorii, să vedem, că avem anumiţi jucători cu probleme medicale şi să vedem pe cine ne bazăm lameciul de luni.

Nu, eu aveam planificate anumite schimbări. Şi cu 0-0 făceam aceleaşi schimbări probabil. Îmi doream victoria. Au fost 3 schimbări care să-mi aducă plusul ăla de prospeţime, plusul ăla de calitate de care aveam nevoie în ultimele 30 de minute, când ştiam că şi echipa Norvegiei, pentru că vrei sau nu vrei, nu poţi s-o duci la un ritm foarte ridicat un meci după ce vii din vacanţă. Poţi să rezişti 60-70 de minute, dar trebuie să cazi la un moment dat fizic. Şi ei au căzut exact în ultimele 20 de minute”.

România are patru puncte după trei meciuri în preliminariile pentru Campionatul European de anul viitor. O înfrângere în Suedia, victorie cu Insulele Feroe şi egal în Norvegia sunt rezultatele lui "Guriţă" în această campanie. 

Afla mai multe despre: contraromania 

viewscnt
Articole similare