În cursul dimineţii de duminică a fost anunţată oficial desfiinţarea echipei Jiangsu FC, fosta Jiangsu Suning. Olăroiu reuşise să câştige primul titlu al echipei cu doar câteva luni în urmă, dar a plecat după ce problemele financiare ale fromaţiei au început să afecteze cu adevărat clubul. Acum, rămas cu datorii de la o echipă ce nu va mai exista, Olăroiu riscă să piardă banii pe care Jiangsu trebuia să i plătească.
Cosmin Olăroiu ar putea primi nişte veşti foarte proaste în viitorul apropiat. Românul nu şi-a primit o parte din salariul de la Jiangsu, iar banii viraţi până acum ar fi fost blocaţi de chinezi, din cauza neplăţii taxelor şi impozitelor. Astfel, tehnicianul român ar putea fi lăsat cu ochii în soare, după ce anterior i s-a promis că salariile restante îi vor fi plătite.
Olăroiu s-a despărţit de trupa chineză la începutul lunii, după ce a reuşit că câştige titlul cu formaţia sa, primul din istoria acesteia. Antrenorul român avea un salariu anual de 7 milioane de dolari, iar după cucerirea campionatului ar fi trebuit să primească şi o primă de 3 milioane de dolari.
Tehnicianul român riscă să piardă o avere după desfiinţarea echipei
Potrivit unor surse media din China, Olăroiu are o mare parte din salariul din China neplătit. Chinezii notează că şi banii pe care Jiangsu FC i-ar fi virat către tehnician ar fi blocaţi în China, din cauza neplătirii taxelor şi impozitelor. Astfel, Federaţia Chineză de Fotbal este responsabilă pentru rezolvarea proceselor atacate la FIFA.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Patronul fostei Jiangsu Suning a ales să renunţe la echipa sa din prima ligă chineză, iar acesta este pregătit să vândă o altă formaţie pe care o deţine- Inter Milano. Clubul italian este în schimb de vânzare şi nu ar trebui să se afle în vreun real pericol financiar.
Rezumat Hermannstadt- Sepsi 1-2
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cosmin olăroiu