Cristiano Ronaldo a dedicat titlul câştigat în Italia fanilor echipei Juventus care suferă sau care au suferit din cauza pandemiei de coronavirus.
„Campioni ai Italiei. Încântat pentru al doilea campionat consecutiv şi pentru continuarea construirii istoriei acestui mare şi splendid club. Acest titlu este dedicat tuturor fanilor lui Juve, în special celor care au suferit şi suferă de pandemia care ne-a luat prin surprindere pe toţi, dând lumea peste cap. Nu a fost uşor! Curajul, atitudinea şi determinarea voastre au fost forţa de care aveam nevoie pentru a înfrunta acest sfârşit strâns al campionatului şi pentru a lupta până la capăt pentru acest titlu care aparţine întregii Italii. O mare îmbrăţişare tuturor!”, a scris Cristiano Ronaldo pe reţelele de socializare.
Juventus a câştigat, duminică, pentru a noua oară consecutiv titlul în Italia. Echipa torineză s-a impus cu scorul de 2-0, pe teren propriu, în faţa formaţiei Sampdoria Genova, în etapa a XXXVI-a din Serie A.
Cu două etape înainte de finalul sezonului, Juventus are 83 de puncte, în timp ce a doua clasată, Inter Milano, are 76 de puncte, astfel că milanezii nu mai pot ajunge pe primul loc.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La meciul cu Sampdoria, au marcat Cristiano Ronaldo ‘45+7 şi Bernardeschi ’67.
În minutul 77, de la Sampdoria a fost eliminat Thorsby.
Ronaldo a ratat un penalty în minutul 89.
Pentru Juventus este al 36-lea titlu naţional.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristiano ronaldo, juventus, coronavirus