Cristina Neagu a primit titlul pentru cea mai bună jucătoare de handbal din 2020 în România.
Cristina Neagu a primit titlul de cea mai bună jucătoare de handbal
Căpitanul naţionalei de handbal feminin, Cristina Neagu (CSM Bucureşti), a primit, marţi, premiul pentru titlul de cea mai bună jucătoare din 2020 în Liga Naţională, iar Kristina Liscevici (SCM Rm. Vâlcea) distincţia pentru cea bună ”stranieră” din campionat, în urma voturilor antrenorilor din ligă.
Premiile au fost oferite de preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, şi reprezentantul sponsorului Ligii Naţionale.
"2020 a fost un an atipic, am jucat puţine meciuri, dar când am jucat, am făcut-o bine. Le mulţumesc tuturor antrenorilor care m-au votat. Mama va fi foarte fericită pentru acest nou premiu, pentru că toate trofeele pe care le-am cucerit au rămas în casa părinţilor. Ei îmi păstrează în camera în care am crescut toate medaliile şi cupele, au grijă de toate, le aranjează, le curăţă", a spus Cristina Neagu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La rândul său, Liscevici a declarat: "Sunt fericită că am primit acest premiu, mai ales pentru că m-au votat antrenorii. Le mulţumesc tuturor şi mă gândesc acum că am avut un an bun. Îmi place să joc în România, este un campionat puternic, intens, mereu avem adversari care vor să ne învingă şi avem întotdeauna meciuri grele".
Cele două jucătoare, desemnate cele mai valoroase la fiecare categorie, se vor duela sâmbătă, în meciul tur din optimile Ligii Campionilor, când SCM Râmnicu Vâlcea primeşte vizita formaţiei CSM Bucureşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristina neagu handbal