You are here:

Cum a fost convins Marius Şumudică să semneze cu Rizespor. Preşedintele clubului dă tot din casă!

Cum a fost convins Marius Şumudică să semneze cu Rizespor. Preşedintele clubului dă tot din casă!
Comentarii

Marius Şumudica (49 de ani) a ales să rămână în Arabia Saudită, după despărţirea de Gaziantep, iar preşedintele lui Rizespor, Kartal, a dezvăluit cum a reuşit să îl convingă pe antrenorul român.

Şumudică nu a stat mult pe gânduri şi după Gaziantep, a preluat-o pe Rizespor. Întrebat cum a reuşit să-l convingă pe „Şumi”, Hasan Kartal, preşedintele clubului a declarat: „Noi nu i-am oferit lui Marius Şumudică un salariu cu mult mai mare decât cel pe care îl primea la Gaziantep. Diferenţa e mică. Cred că a ales să vină la noi şi să nu plece în Arabia Saudită pentru că iubeşte Turcia, mai ales că Rize este şi un oraş foarte frumos. El este un tip băgăreţ şi va fi un tehnician mai bun la noi. Va fi aici de la meciul de sâmbătă cu Fenerbahce. Noi ne-am înţeles cu el, nu există niciun fel de problemă, doar că n-a putut semna contractul”.

Ştiu că mai avem nevoie de una-două achiziţii, am vorbit şi cu antrenorul şi ne vom întări. Sper ca până la meciul cu Fenerbahçe să mai recuperăm dintre jucătorii pozitivi ca să forţăm victoria”, a mai spus patronul.

MOTIVUL PENTRU CARE MARIUS ŞUMUDICĂ NU A AJUNS ÎNCĂ ÎN TURCIA

Marius Şumudică nu s-a alăturat încă lotului. Motivul este legat de focarul de infecţie apărut la Rizespor: 9 jucători au noul coronavirus. Antrenorul român s-a sfătuit cu conducerea lui Rizespor şi s-a decis ca tehnicianul să ajungă în decursul săptămânii in Turcia, alături de ceilalţi români din staff.

Rizespor este pe locul 12, cu 25 de puncte. Echipa se va duela sămbâtă, de la ora 18:00, cu formaţia de pe locul 2, Fenerbahce (39 de puncte). Liderul clasamentului este Beşiktaş.









 

Afla mai multe despre: marius sumudica 

viewscnt
Articole similare