You are here:

Cum s-a îmbrăcat Ilie Năstase la inaugurarea stadionului Steaua. FOTO | A atras imediat atenţia. Apariţie spectaculoasă

Cum s-a îmbrăcat Ilie Năstase la inaugurarea stadionului Steaua. FOTO | A atras imediat atenţia. Apariţie spectaculoasăgalerie foto

Steaua

Comentarii

Ilie Năstase a atras din nou atenţia prin felul în care s-a îmbrăcat. Primul număr 1 din istoria ATP a participat la ceremonia în care a fost inaugurat stadionul Steaua şi în care au fost aniversaţi 35 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni.

Lojele stadionului Steaua au fost pline de personalităţi la evenimenul de inaugurare a arenei din Ghencea. Printre cei care au fost invitaţi la această ceremonie a fost şi Ilie Năstase, una dintre legendele Stelei.

Fostul mare tenismen a atras din nou atenţia prin felul în care a venit îmbrăcat şi prin care, de-a lungul timpului, şi-a atras mai multe critici.

Cum s-a îmbrăcat Ilie Năstase la inaugurarea stadionului Steaua

Evenimentul de miercuri, 7 iulie, a adunat o mare parte din legendele Stelei şi Ilie Năstase nu avea cum să lipsească. Fost sportiv legitimat la Steaua, Năstase este cel mai mare tenismen care l-a dat vreodată România.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO DE LA INAUGURAREA STADIONULUI STEAUA!

Controversat în acelaşi timp, Ilie Năstase a atras din nou atenţia. Fostul tenismen în vârstă de 74 de ani a îmbrăcat din nou uniforma de general, un gest prin care şi-a atras multe critici de-a lungul timpului.

Când a primit Ilie Năstase gradul de general în Armata Română

În perioada comunistă, cei mai importanţi sportivi de la Steaua primeau grade în Armata Română. Cum sportul profesionist lipsea atunci, aceasta era o cale prin care sportivii în cauză erau recompensaţi pentru performanţele lor. Practica a continuat şi după căderea comunismului.

Aşa a ajuns Ilie Năstase să aibă grad în Armata Română. Până în 2008, legendarul tenismen deţinea gradul de colonel în Armata Română. Însă, pe 1 decembrie 2008, Ilie Năstase a îmbrăcat pentru prima dată uniforma de general. Preşedintele de atunci, Traian Băsescu, a decis să-l avanseze în gradul de general-maior.

”Pe mine m-au făcut sergent major după o lună sau două, ca să iau un salariu mai mare sau să pot mânca la popotă cu ofiţerii. Era mâncarea bună, nu ca la noi, la soldaţi – acolo nu mâncai decât cartofi, ceapă şi fasole”, mărturisea Ilie Năstase, într-un interviu pentru ProSport.

Gestul lui Ilie Năstase de a îmbrăca uniforma de general în timpul competiţiilor sportive i-a adus mai multe critici. În 2017, Daniel Anghel, colonel în rezervă şi militar de carieră, a avut un discurs dur despre modul în care Ilie Năstase poartă uniforma:

”Dumneavoastră aţi folosit uniforma de general în cele mai nepotrivite locuri, la prezentări de modă sau în tribuna unor meciuri de tenis, fără nicio legătură cu regulamentele militare. Şi nu mă refer numai la păr… Uniforma de general nu este un costum de scenă”, a spus Daniel Anghel.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: ilie nastase 

viewscnt
Articole similare