You are here:

Cum va fi pedepsit arbitrul care i-a cerut autograf lui Messi: "Şi-a recunoscut eroarea şi a acceptat măsurile disciplinare"

Cum va fi pedepsit arbitrul care i-a cerut autograf lui Messi: "Şi-a recunoscut eroarea şi a acceptat măsurile disciplinare"

Fotbal internațional

Comentarii

Centralul Marco Antonio Ortiz Nava va fi sancţionat de CONCACAF pentru un comportament considerat a fi o încălcare a codului de conduită al arbitrilor.

CONCACAF îl va sancţiona pe unul dintre arbitrii săi după ce i-a cerut autograf lui Messi

Oficialul a fost surprins cerându-i un autograf lui Lionel Messi după meciul pe care tocmai îl arbitrase, miercuri, între Inter Miami şi Kansas City, în Concacaf Champions Cup.

Aşa cum se întâmplă adesea peste Atlantic, Messi a făcut obiectul mai multor cereri de autografe şi fotografii după fluierul final, în special din partea adversarilor săi. Dar, mai neobişnuit, arbitrul acestui meci disputat la temperaturi scăzute (-15 grade), mexicanul Marco Antonio Ortiz Nava, i-a cerut şi el semnătura celui care a câştigat de opt ori Balonul de Aur.

A fost un moment surprins de camerele de televiziune şi unul care nu a picat bine la Kansas City, care a făcut cunoscut acest lucru într-un comunicat: „Am informat Concacaf şi Major League Soccer despre incident după meciul cu Inter Miami de miercuri. Aşteptăm investigaţii şi măsuri suplimentare din partea Concacaf”, a declarat clubul.

Confederaţia Americii de Nord şi Centrale a fost nevoită să reacţioneze, publicând la rândul său un mesaj pentru a risipi orice suspiciune cu privire la imparţialitatea arbitrilor săi: 

„Comportamentul arbitrului nu respectă codul de conduită al Confederaţiei pentru oficialii de meci şi procedurile existente pentru acest tip de cerere. Arbitrul şi-a recunoscut eroarea, şi-a cerut scuze pentru incident şi a acceptat măsurile disciplinare aplicate de Concacaf”., a precizat forul american.

O atenţionare a fost trimisă şi celorlalţi arbitri de către Confederaţie, care nu a comunicat încă cu privire la sancţionarea lui Marco Antonio Ortiz Nava.

Afla mai multe despre: antonio ortiz navaantonio ortiz nava messilionel messi 

viewscnt
Articole similare