You are here:

Dan Drăguşin, un tată fericit: ”Sunt mândru! Radu e un exemplu de urmat pentru toţi copiii din România!” | EXCLUSIV

Dan Drăguşin, un tată fericit: ”Sunt mândru! Radu e un exemplu de urmat pentru toţi copiii din România!” | EXCLUSIV

Fotbal

Comentarii

Radu Drăguşin (21 de ani) a efectuat vizita medicală la Tottenham Hotspur, miercuri, şi este o chestiune de timp până când va fi prezentat oficial la formaţia londoneză!

Tottenham Hotspur a decis să le plătească celor de la Genoa, în schimbul lui Radu Drăguşin: 25.000.000 de euro + 5.000.000 de euro bonusuri de performanţă (relativ uşor de realizat de către jucător) + împrumutul fundaşului dreapta Djed Spence.

Dan Drăguşin: ”Poate peste 2-3 ani va fi din nou curtat de Bayern. Sau de Real Madrid”

Dan Drăguşin, fostul mare voleibalist al României, este în culmea fericirii: fiul său este pe cale să bifeze cel mai important transfer din fotbalul românesc, în ultimii 20 de ani.

  • De asemenea, cu siguranţă va fi cea mai mai mare sumă plătită vreodată pentru un fotbalist român, peste reuşitele lui Adrian Mutu şi Cristian Chivu, pentru care Chelsea şi AS Roma plăteau 19.000.000 de euro, respectiv 18.000.000 de euro, în vara lui 2003.

Tatăl lui Radu Drăguşin consideră că întreaga poveste a transferului ar trebui privită drept un plus de motivaţie şi pentru tinerii sportivi ai României, deoarece nimic nu este imposibil cu multă muncă şi ambiţie.

Iată ce a declarat Radu Drăguşin, într-un interviu EXCLUSIV acordat pentru Orange Sport:

  • Domnule Drăguşin, cât de mult a cântărit punctul de vedere al familiei în luarea deciziei de a semna cu Tottenham?

Dan Drăguşin: ”Vreau să clarificăm de la bun început trei lucruri: încă de când era copil, lui Radu i-a plăcut Premier League. Ne spunea că i-ar plăcea să joace acolo. Era un campionat care îl atrăgea foarte mult. Stilul de fotbal al englezilor. Nu pot spune că avea un fotbalist preferat în Anglia, dar îi plăcea Premier League.

Sigur că atunci când iei o astfel de decizie te consulţi cu familia. E firesc. Am vorbit, am discutat, ne-am consultat pe această temă. Al treilea punct pe care vreau să-l ating este acela că decizia de a semna cu Tottenham a fost doar a lui Radu. Noi am respectat această decizie şi iată că a ajuns să joace la această echipă uriaşă”.

  • S-a vorbit mult despre faptul că pe fir a intervenit şi Bayern Munchen, un alt club uriaş. V-a surprins că Bayern şi-a manifestat intenţia de a-l transfera?

Dan Drăguşin: ”Văd că toată lumea a căzut pe această idee: de ce Tottenham şi nu Bayern. Eu vă spun că ambele cluburi sunt uriaşe, dar nu trebuie să stăm acum să disecăm de ce a ales Radu să joace în Premier League şi nu în Bundesliga”

Eu cred că ceea ce a reuşit el să facă la 21 de ani - şi mă mândresc cu asta, ca tatăl lui - este un lucru fantastic nu numai pentru el, dar şi pentru tot fotbalul românesc în general.

Avem din nou un jucător la o echipă foarte mare. Nu, nu m-a surprins că Bayern a intervenit. Şi-a dorit ca el să joace acolo. Putea să o facă foarte bine şi Real Madrid, la valoarea actuală pe care o are Radu şi ceea ce va face de acum încolo. Eu vă spun doar atata: `Haideţi să ne bucurăm de acest moment, pentru că el va juca la o echipă foarte mare`.

Poate peste 2-3 ani va fi din nou curtat de Bayern Munchen sau poate Real Madrid. Dar ceea ce a reuşit Radu acum, nu reprezintă doar un exemplu doar pentru fotbaliştii din România, dar şi pentru toţi tinerii şi copiii care fac sport în România. Modul său de pregătire, seriozitatea de care a dat dovadă, ambiţia pe care a avut-o şi o are, sunt lucruri de urmat”.

  • Credeţi că se va acomoda foarte repede cu stilul de viaţă al englezilor?

Dan Drăguşin: ”Vă spun cu siguranţă că da. Radu este un profesionist. Este un băiat care ştie să-şi facă treaba foarte bine şi cred eu că l-am putea vedea în primul meci dintre Tottenham şi Manchester United, de duminica. Are şanse să fie titularizat.

Dar, mă repet, important este să vedem acest lucru fantastic reuşit la nici 22 de ani. Şi că va putea reprezenta nu numai fotbalul, ci sportul românesc, la un nivel atat de mare”.

Articol realizat de Răzvan Ionaşcu

Afla mai multe despre: radu dragusinradu dragusin 

viewscnt
Articole similare