Dan Nistor (31 de ani) a marcat unul dintre golurile meciului U Craiova - UTA 2-0 şi a adus o nouă victorie pentru olteni. Mijlocaşul a spus, la flash-interviu, că e foarte bucuros pentru succes, dar şi mai bucuros de faptul că echipa nu a primit gol.
Nistor abia aşteaptă pauza pentru meciurile echipei naţionale, pe care o consideră benefică, şi a dezvăluit că oltenii lucrează foarte mult să nu mai primească goluri.
"Ne bucurăm foarte mult că am câştigat, dar eu personal mă bucur foarte mult că nu am primit gol. Se vede că lucrăm foarte mult defensiv şi lucrăm bine. Am avut destul de multe ocazii de a marca. Din păcate nu am reuşit să marcăm în prima repriză. Ne bucurăm că am făcut-o în a doua repriză de două ori şi suntem foarte fericiţi pentru aceste trei puncte. Această pauză cred că va fi benefică, pentru că vom lucra mult mai mult şi asta se va vedea pe viitor", a spus Nistor, la flash.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nistor a vorbit şi despre "finalele" cu FCSB şi CFR Cluj dinainte de play-off: "Avem două finale cu FCSB şi CFR. După aceea va veni playofful şi acolo va fi care pe care", a mai spus fotbalsitul Craiovei.
U Craiova - UTA 2-0, în Liga 1
Universitatea Craiova a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa UTA, în primul meci al etapei a XXVIII-a a Ligii I.
Au marcat: Nistor '69, Tudorie '90+3.
1-0, min. 69: Nistor a creat o fază frumoasă de atac, l-a pus pe Bairam în situaţie 1-1 cu portarul Iacob, care a respins în faţă balonul şutat de jucătorul oltean. Mingea a ajuns la Nistor, care a marcat din careu, din poziţie centrală;
2-0, min. 90+3: Erico a comis henţ în careu la o centrare dintr-o lovitură liberă. Tudorie a transformat penaltiul dictat de arbitru.
Au evoluat următoarele echipe:
U Craiova. Pigliacelli - Vătăjelu, Papp, M. Constantin, N. Bancu - Mateiu, Nistor (Căpăţînă '90+1) - Cîmpanu (Camara '59), Cicâldău (Fedele '84), Baiaram (Vlădoiu '84) - A. Ivan (Tudorie '46). Antrenor Marino Ouzounidis;
UTA: Fl. Iacob - Tomozei (Peteleu '75), Erico Da Silva, Benga, Şliakov - Buhăcianu (A. Voinea '76), Al. Albu, Vorobjovas, Miculescu (D. Rusu '86) - Roger - Ad. Petre (Antal '64). Antrenor Laszlo Balint.
Cartonaşe galbene: Bancu '58 / Antal '79, Erico '88, Şliakov '90.
Arbitri: Iulian Călin - Ciprian Danşa şi George Neacşu - Sorin Costreie;
Observator de arbitri: Aron Huzu.
CS Universitatea se menţine pe locul 3 în clasament, cu 56 de puncte, după echipele FCSB şi CFR Cluj, care au acumulat câte 60 de puncte şi care vor juca una împotriva alteia, vineri, în această etapă, la Bucureşti.
UTA rămâne pe locul 10, cu 33 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dan nistor, craiova, liga 1, reactie