Potrivit cotidianului MARCA, Christian Eriksen a fost oferit clubului Real Madrid de către Inter Milano.
MARCA notează că oficialii lui Internazionale Milano îi caută echipă danezului Christian Eriksen, iar două dintre formaţiile cărora le-au fost oferite serviciile fostului jucător de la Tottenham au fost Real Madrid şi Atletico Madrid.
Niciuna dintre cele două formaţii din Capitala Spaniei nu s-au arătat interesate de transferul lui Eriksen. Cele două cluburi au considerat că fotbalistul are un salariu foarte mare, care nu poate fi acoperit în această perioadă dificilă la nivel economic pentru formaţiile spaniole.
Arsenal şi Paris Saint Germain, două variante bune pentru Eriksen
Sursa citată mai scrie că destinul lui Christian Eriksen nu va fi La Liga. Cel mai probabil, danezul ar avea acum de optat între Arsenal Londra (Premier League) şi Paris Saint Germain (Ligue 1).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
PSG l-a numit în funcţia de antrenor principal pe Mauricio Pochettino, un antrenor cu care Eriksen a mai lucrat la Tottenham şi care este un fan declarat al fotbalistului care aparţine acum de Inter Milano.
De asemenea, Arsenal caută soluţii pentru a întări linia de mijloc, iar oportunitatea unui asemenea transfer o poate ajuta pe formaţia londoneză să iasă din pasa proastă pe care o traversează, mai scrie presa iberică.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: christian eriksen, real madrid