You are here:

Daniel Pancu are soluţia pentru ieşirea din criză a echipei naţionale: "Are fler mare rău de tot de selecţioner"

Daniel Pancu are soluţia pentru ieşirea din criză a echipei naţionale: "Are fler mare rău de tot de selecţioner"

Echipa națională

Comentarii

Daniel Pancu, antrenorul echipei Rapid, a vorbit despre criza de la naţionala României, punctând că tricolorilor le-a lipsit unitatea de grup în preliminariile pentru Euro 2020.

"Diferenţa e foarte mare, enormă, între fotbalul românesc şi fotbalul spaniol. Eu cred că puteam să facem mult mai mult cu Suedia şi Norvegia. Cu Spania nu avem cum. Sunt campioni mondiali, europeni. Dacă plecau toţi jucătorii convocaţi acasă şi aduceau alţii, sau şi pe ăia îi trimiteau acasă şi aduceau alţii tot ne-ar fi bătut.

Noi valoric nefiind la nivelul spaniolilor sau a suedezilor sau a norvegienilor, doar cu spirit, cu atitudine, unitate de grup. În momentul în care ai pierdut şi unitatea de grup, ne întoarcem şi suntem lângă Malta şi Feroe", a declarat Daniel Pancu, într-o conferinţă de presă.

Pancu este de părere că naţionala României are nevoie de un tehnician precum Victor Piţurcă, însă o soluţie poate fi şi actualul selecţioner al tricolorilor mici, Mirel Rădoi, este şi el

"Aşa putem să câştigăm. Cum a fost nea Piţi. Victor Piţurcă are fler de selecţioner mare rău de tot. A ştiut cum să pregătească jocurile, nu arătam spectacol, nu arătam mari lucruri, dar se califica şi câştiga.

(n.r. - Mirel Rădoi) E soluţie bună şi pentru ce se va întâmpla pe viitor pentru că practic jucătorii aştia vor alcătui echipa naţională", a mai spus antrenorul Rapidului.

Spania - România 5-0

Spania a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (4-0), reprezentativa României, în ultima etapă a Grupei F a preliminariilor Campionatului European din 2020. Jucătorii români nu au mai pierdut la acest scor de la meciul cu Serbia, din martie 2010. Ei au ratat calificarea din preliminarii la turneul final, la care Bucureştiul găzduieşte patru meciuri, încă de etapa trecută, când au pierdut, acasă, scor 0-2, cu Suedia. Tricolorii se mai pot califica la Euro-2020 dacă, în martie, vor câştiga play-off-ul din Liga Naţiunilor.

Clasamentul final al Grupei F este următorul: Spania, 26 de puncte, Suedia, 21 de puncte, Norvegia, 17 puncte, România, 14 puncte, Insulele Feroe, trei puncte, Malta, trei puncte.

Tragerea al sorţi a play-off-ului pentru Liga Naţiunilor va avea loc, vineri, de la ora 13.00, la Nyon.

România va juca semifinala, în deplasare, împotriva Islandei sau Scoţiei.

Dacă tricolorii joacă semifinala cu Scoţia, finala o vor disputa cu câştigătoarea din Norvegia-Serbia.

Dacă România va juca semifinala cu Islanda, adversara din finală va fi stabilită din mai multe echipe.

Tot vineri, România va afla, prin tragere la sorţi, dacă va găzdui finala, în cazul calificării din semifinală.

Afla mai multe despre: pancu 

viewscnt
Articole similare