You are here:

Daniel Popa pune retrogradarea Chindiei şi pe seama problemelor financiare.”Toată lumea pe mine mă înjură. Străinii nu au ce să pună pe masă”

Daniel Popa pune retrogradarea Chindiei şi pe seama problemelor financiare.”Toată lumea pe mine mă înjură. Străinii nu au ce să pună pe masă”

Superliga

Comentarii

Daniel Popa a tras concluziile la finalul meciului, în urma căruia Chindia a retrogradat după patru sezoane în liga secundă.

Daniel Popa a fost un jucător exponenţial pentru Chindia în acest sezon. Fostul fotbalist al lui Dinamo a marcat 10 goluri şi a livrat trei pase decisive în 39 de partide în acest sezon.

Daniel Popa pune retrogradarea Chindiei şi pe seama problemelor financiare.”Toată lumea pe mine mă înjură. Străinii nu au ce să pună pe masă”

”Am pus foarte mult suflet. Îmi pare nespus de rău că nu am reuşit să fac în această seară mai mult. A fost o apăsare aparte pe noi în acest meci. Eu cred că retrogradarea nu s-a făcut în acest meci, ci în meciurile anterioare.

Au fost multe lucruri care şi-au spus cuvântul în retrogradarea noastră. Am făcut tot ce a depins de noi, de jucări, împreună cu staff-ul dar nici în ultimul moment nu s-a rezolvat ( n.r. situaţia financiară). Din păcate, trebuia să ne ajute şi alţi oameni. Să ştiţi că suntem câţiva dâmboviţeni şi noi de bine, de rău jucăm cu sufletul. Din păcate, străinii nu au ce să pună pe masă, să trimită la familiile lor.

Din păcate, ne-am bătut joc de acest club. Aşa cum am jucat patru ani în deplasare şi ne-am salvat, tocmai acum când ne-am întors acasă nu am reuşit să facem un rezultat bun. Eu vreau să îmi iau o vacanţă, să mă liniştesc şi nu ştiu ce o să fac.

Asta atârnă greu oricărui jucător ( n.r. cât de mult contează retrogadarea pentru CV-ul tău?). Mai ales eu... Sunt la mine acasă. Toată lumea pe mine mă înjură, nu pe ceilalţi, pentru că în mine au încredere”, a declarat Daniel Popa la finalul meciului.

Afla mai multe despre: daniel popachindiafc voluntari 

viewscnt
Articole similare