Mijlocaşul lui Manchester United, Paul Pogba şi-a deschis un cont bancar în care se pot face donaţii. Fondurile strânse vor ajunge la Unicef pentru a ajuta copiii care suferă de coronavirus.
Duminică, 15 martie, Paul Pogba a împlinit 27 de ani. El a sărbătorit ziua de naştere prin începerea campaniei „Sprijiniţi lupta împotriva Covid-19”.
Internaţionalul francez îşi doreşte să strângă cel puţin 27 de mii de lire sterline. Dacă se va ajunge la această sumă, Pogba a promis că el însuşi va dubla suma.
„Impactul unei asemenea pandemii, mai ales asupra copiiilor săraci şi vulnerabili, poate fi enorm.Este ziua mea şi, ca de fiecare dată, sunt recunoscător că familia şi prietenii mei sunt sănătoşi. Din păcate, nu toată lumea este sănătoasă în aceste clipe. Acum trebuie să fim mai uniţi ca niciodată”, a fost mesajul fotbalistului de la Man United.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Banii strânşi vor fi folosiţi şi pentru a furniza mănuşi de unică folosinţă, măşti chirurgicale şi ochelari de protecţie pentru angajaţii din sistemul de sănătate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: pogba, coronavirus, united