La instalarea pe banca tehnică a Craiovei, antrenorul Victor Piţurcă bifa câteva transferuri de răsunet, printre care şi internaţionalul bosniac Goran Zakaric. Mijlocaşul lateral venea după o accidentare, însă fostul selecţioner al României avea mare încredere în potenţialul jucătorului de 27 de ani.
Goran Zakaric ajungea la Craiova în luna octombrie a anului trecut, din postura de jucător liber de contract, dar care "deţine" 11 selecţii la naţionala Bosniei şi meciuri pentru formaţii cu renume în Europa, precum Dinamo Zagreb sau Partizan Belgrad. După ce şi-a revenit din accidentare şi s-a acomodat cu Oltenia, Goran Zakaric a început să bifeze selecţii în tricoul Universităţii, fără succes însă.
A fost titular de opt ori în Liga 1, iar în alte două daţi a intrat pe parcursul partidelor -în total, 635 de minute a adunat Goran Zakaric la Craiova. Reuşite: doar o pasă de gol. Prea puţin pentru conducerea oltenilor, care s-a văzut nevoită să-l treacă pe lista neagră. În plus, odată cu plecarea lui Victor Piţurcă, omul care avea încredere deplină în el, şansele sale să mai joace au devenit minime.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La mijlocul săptămânii trecute, oltenii şi Zakaric au ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a contractului.
"U. CRAIOVA 1948 C.S. VS. ZAKARIC GORAN - Încetare raporturi contractuale – Admite cererea. Constată încetarea raporturilor contractuale, prin acordul părţilor, începând cu data de 29.01.2020. Definitivă”, se arată în comunicatul Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul FRF.
Jucătorul născut în Bosnia Herţegovina a semnat cu formaţia din Kazahstan, Tobol Kostanay, care a încheiat sezonul trecut pe locul 4. Distanţa dintre Craiova şi Kostanay este de peste 3800 de kilometri.
Goran Zakaric a fost adus de Victor Piţurcă şi a fost considerat un transfer important
Cotat la 1,25 milioane de euro în momentul transferului, Goran Zakaric a fost un transfer de la care au existat mari aşteptări. Mijlocaşul în vârstă de 27 de ani a venit la insistenţele lui Victor Piţurcă, cel care l-a remarcat: ”Este un jucător valoros, de care avem nevoie”, l-a caracterizat fostul selecţioner. De altfel, l-a lăudat şi după ce Zakaric a debutat cu CFR Cluj: ”Zakaric nu a jucat trei luni, e primul lui joc oficial. În general, sunt mulţumit, dar altul e potenţialul lui”, a spus atunci Victor Piţurcă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Becali, transfer după înfrângerea cu CFR Cluj. Un tânăr de perspectivă a semnat cu FCSB
- Transfer ŞOC pregătit de Dan Petrescu după victoria cu FCSB. CFR Cluj pregăteşte marea lovitură pe piaţa transferurilor: "Suntem foarte atenţi"
- Reacţia lui Mihai Stoica după înfrângerea de la CFR Cluj. Cum a comentat eliminarea lui Planic: "Asta pentru specialiştii care deţin adevărul absolut"
- VIDEO | "Trădătorul" Alex Chipciu şi-a salutat foştii colegi după meciul CFR Cluj - FCSB. "Va avea şansa lui"