Astra şi Hermannstadt au oferit un meci frumos, în Liga 1. Giurgiuvenii au câştigat cu 1-0, datorită reuşitei lui Vali Gheorghe.
David Lazar, portarul Astrei, a fost declarat la final, omul meciului: ”Fiecare şi-a adus aportul foarte bine astăzi şi cred că s-a văzut. Când a fost mai greu, a ieşit când unul când altul în evidenţă. E important că am câştigat, pentru că chiar aveam nevoie. Dacă astăzi nu câştigam, chiar era foarte greu, având în vedere că şi Dinamo a câştigat. A fost un meci capital, părerea mea, şi mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a ajutat să câştigăm astăzi” a spus eroul giurgiuvenilor, la finalul jocului.
Lazar, care a apărat poarta României în partida amicală cu Belarus, a vorbit şi despre retragerea lui Ciprian Tătăruşanu din echipa reprezentativă: ”Sunt mai mulţi portari care vin din spate, şi tineri şi mai cu experienţă. Eu încerc să îmi fac treaba cât mai bine meci de meci, nu contează cu ce adversar jucăm. Mister Rădoi decide cu cine joacă, pe cine convoacă. Eu sper să fiu printre ei, să nu mă mulţumesc cu puţin, să ajung şi mai sus. Am o relaţie apropiată cu Tătă, e un băiat extraordinar, dar chiar nu ştiam că o să se retragă. El e un băiat modest şi nu a vrut să facă mult tam-tam. Dar e un jucător care în ultimii 11 ani a ajutat România în foarte multe meciuri.” a mai spus goalkeeper-ul Astrei, la finalul partidei câştigate în faţa lui FC Hermannstadt.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Astra Giurgiu a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Hermannstadt, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I. Golul a fost marcat de Valentin Gheorghe, în minutul 82.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: david lazar