Înotătorul David Popovici a fost premiat, miercuri, de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Sportivul de 16 ani a anunţat că s-a vaccinat anti-Covid şi că speră ca şcoala să înceapă cu prezenţă fizică, dar în siguranţă.
David Popovici a fost premiat la Ministerul Educaţiei. El spune că s-a vaccinat şi speră ca şcoala să înceapă cu prezenţă fizică, dar în siguranţă
Înotătorul David Popovici a fost premiat, miercuri, de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Sportivul de 16 ani a anunţat că s-a vaccinat anti-Covid şi că speră ca şcoala să înceapă cu prezenţă fizică, dar în siguranţă.
David Popovici a declarat că speră să inspire copiii să se apuce de sport. "Profit de moment aş vrea să profit de imaginea şi valul creat să inspir copii să se apuce de sport, să inspir părinţi să-şi ducă copiii la sport. Sper ca prin această iniţiativă să fie impulsionaţi copiii să vină la sport. Cred că viaţa mea a început să se schimbe după calificarea la JO. Eu sunt acelaşi băiat. E nevoie de multă muncă şi determinare, dar am avut şi noroc de antrenorul potrivit. Cel mai important lucru e pasiunea pentru sport. Eu m-am vaccinat, vă recomand tuturor. Sper ca din 13 septembrie, cu două zile înainte de ziua mea, să reuşim să fim toţi fizic la şcoală, dar şi să fie un mediu sigur. Că altfel va trebui să recurgem la online şi nu e plăcut, dar necesar", a declarat Popovici.
Tânărul sportiv a afirmat că deocamdată nu ştie unde îşi va continua studiile, după terminarea liceului. "Sunt într-un fel de cotitură, trebuie să decid dacă rămân în România, Europa sau SUA să continui studiile. Voi decide după vacanţă, cu atâţia oameni geniali în jurul meu, sigur va fi bine. Mi-ar plăcea ca pentru generaţiile următoare să fie combinat sportul cu şcoala. Dacă aş putea, aş clona liceul Coşbuc, aş adăuga o bază sportivă şi totul ar fi perfect", a spus David, care a menţionat că este pasionat de psihologie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru David Popovici, pandemia nu a fost un lucru foarte rău. "Începutul pandemiei m-a ajutat din perspectiva sportului, am avut un an în plus de pregătire. Sper ca încet-încet să revenim la viaţa de dinainte, care era mai animată. E frumos să fiu recunoscut, dacă mă vedeţi pe stradă, salutaţi-mă. Părinţii mei sunt nişte părinţi cum ar trebui să fie toţi, au crescut doi copii cu bun simţ, pe mine şi pe fratele meu".
El a mai spus că va merge la relaxare, să se detaşeze şi va înota în mare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: david popovici