You are here:

De ce s-a retras Ciprian Tătăruşanu din naţionala României. Ioan Ovidiu Sabău ştie motivul şi l-a indicat pe înlocuitorul său: "Ar fi o alegere foarte bună"

De ce s-a retras Ciprian Tătăruşanu din naţionala României. Ioan Ovidiu Sabău ştie motivul şi l-a indicat pe înlocuitorul său: "Ar fi o alegere foarte bună"

Echipa națională

Comentarii

Fostul internaţional român, Ioan Ovidiu Sabău (52 de ani), a vorbit despre pierderea suferită de naţionala României, în finalul acestui an.

Ultimul jucător important care s-a retras din naţionala României a fost Ciprian Tătăruşanu. Titular incontestabil, portarul în vârstă de 34 de ani şi-a anunţat decizia după meciul cu Irlanda de Nord (1-1), ultimul din Liga Naţiunilor. 

 

Ioan Ovidiu Sabău susţine că Tătăruşanu a simţit că are loc un schimb de generaţii şi a ales să se retragă, fără a face mare caz. De asemenea, a susţinut că Ionuţ Radu poate fi înlocuitorul portarului de la AC Milan în naţionala României: 

„Nu se mai regăsea. E o altă generaţie, alţi jucători. A simţit el că e momentul să se retragă. E altceva în momentul de faţă la echipa naţională. Nu a avut nimic cu nimeni, dar a simţit el că e ultimul din această generaţie, nu mai avea pe nimeni din foştii colegi.

(n.r. despre declaraţia privind faptul că nu îl interesează despre ce spun suporterii) Am vorbit şi l-am întrebat, nici vorbă! El întotdeauna a respectat suporterii. S-a exprimat greşit. Nici vorbă să nu existe respect faţă de presă, suporteri. Nu este genul de om care să nu respecte pe cei din jurul lui.

Mie Ionuţ Radu îmi place foarte mult, chiar dacă e rezervă la Inter. În momentul de faţă, pe el l-aş vedea. După cum s-a comportat, e un lider, un tip cu multă personalitate, care ştie să îşi dirijeze echipa foarte bine. Ţinând cont că vine şi un schimb de generaţii, el a jucat cu foarte mulţi, cred că ar fi o alegere foarte bună”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, la ProSport Live.

Cinci jucători importanţi s-au retras de la naţională. EXCLUSIV | Reacţia lui Mirel Rădoi: ”Şi ce să fac? Dacă oamenii nu mai vor...”

Afla mai multe despre: ciprian tatarusanuromania 

viewscnt
Articole similare