Conform BBC, micii fotbalişti din Scoţia nu vor mai avea dreptul să lovească mingea cu capul.
Informaţia vine pe filiera Federaţiei Scoţiene de Fotbal care intenţionează să anunţe oficial decizia în cursul acestei luni. Cum s-a ajuns la această situaţie?
Micii fotbalişti scoţieni nu vor mai avea dreptul să lovească mingea cu capul
Decizia a fost luată din cauza riscului de demenţă la vârsta adultă, a anunţat, joi, presa britanică. Federaţia Scoţiană de fotbal le va interzice astfel copiilor care practică fotbal în această ţară să mai lovească mingea cu capul, înainte de a împlinit vârsta de 12 ani.
Conform unui studiu al Universităţii din Glasgow realizat pe fianlul anului trecut şi făcut asupra unor foşti jucători scoţieni, a fost evidenţiat faptul că aceştia au de 3,5 ori mai multe şanse să moară de o boală neurodegenerativă decât media. „Sunt întrebări legate de vârsta limită, dar, conform speculaţiilor, ar fi de 12 ani. Asta ar însemna că un copil de 13 poate lovi mingea cu capul fără riscuri. Cum se poate şti acest lucru?”, a reacţionat într-un comunicat Peter McCabe, citat de Agerpres.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal, fotbal scoţia