You are here:

Devis Mangia cere schimbarea regulamentului în Liga I. Ce modificări şi-ar dori să vadă antrenorul Craiovei, din sezonul viitor

Devis Mangia cere schimbarea regulamentului în Liga I. Ce modificări şi-ar dori să vadă antrenorul Craiovei, din sezonul viitor
Comentarii

Derby-ul dintre CSU Craiova şi CFR Cluj deschide etapa a treia din play-off. Meciul va fi în direct pe Telekom Sport 1, sâmbătă, de la ora 20.45.

Meciul cu CSU Craiova îi dă emoţii liderului CFR Cluj. Ardelenii au pierdut la prima vizită pe noul stadion din Bănie. Mai mult, Craiova este neînvinsă pe teren propriu de când şi-a inaugurat noua arenă.

Terenul este cel care le dă cele mai mari bătăi de cap celor două echipe. ”Nu sunt un magician, trebuie să aştept ziua de mâine. Ambele echipe îşi doresc o suprafaţă de joc bună pentru a face un meci bun”, a spus antrenorul Universităţii Craiova.

Antrenorul italian a cerut conducerii clubului să propună schimbarea regulamentului, pentru ca echipele din Liga I să aibă mai mulţi jucători pe banca de rezerve la meciuri.”Florin (n.r. - Gardoş) merită să fie în primii 18, dar problema este... nu ştiu dacă şi ceilalţi antrenori sunt de acord cu mine, am cerut conducerii dacă pentru sezonul viitor s-ar putea schimba regulamentul. Să avem, ca în multe alte ţări, 20 sau 22 de jucători pe listă în loc de 18”, a spus Devis Mangia la o conferinţă de presă.

Florin Gardoş a fost transferat în această iarnă. Mangia a spus că e difcil să facă schimbări într-o defensivă care nu a primit gol în acest an. Gardoş merită să fie măcar pe lista oficială a jucătorilor, însă este destul de greu să prindă lotul de 18, a adăugat tehnicianul.

Partida CSU Craiova - CFR Cluj va putea fi urmărită LIVE la Telekom Sport 1, iar cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe telekomsport.ro.

Afla mai multe despre: universitatea craiovadevis mangialiga 1,  

viewscnt
Articole similare