Impresarul Jorge Mendes a dezvăluit modul în care a organizat transferul lui Cristiano Ronaldo de la Real Madrid la Juventus Torino.
"În ianuarie, Cristiano mi-a spus că vrea să joace la Juventus. Imediat m-am gândit că va fi foarte greu, i-am spus acest lucru, dar apoi m-am gândit că nimic nu e imposibil", a declarat Mendes, la gala Golden Boy, unde a primit titlul de cel mai bun impresar al anului.
"Prima întâlnire cu diriguitorii de la Juventus a avut loc la Madrid, înainte de Real Madrid - Juventus din luna aprilie. Apoi, am discutat a telefon şi, uşor-uşor, operaţiunea s-a concretizat. Negocierile au durat două-trei luni. Meritul revine celor de la Juventus şi preşedintelui lor, care au luat decizia de a-l aduce pe Cristiano. Florentino Perez? Totul s-a petrecut normal: Juventus l-a vrut pe Cristiano şi l-a adus", a adăugat Mendes.
Ronaldo a marcat golul decisiv pentru calificarea lui Real în partida adusă în discuţie de Jorge Mendes - Real Madrid - Juventus 1-3. După 3-0 în tur (cu o dublă a lui Ronaldo), Real s-a calificat în semifinale graţie reuşitei din minutul 90+8 a lui CR7, după un penalty contestat vehement de torinezi.
Cristiano Ronaldo a semnat un contract pe patru ani cu Juventus Torino, în iulie, pentru 112 milioane de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristiano ronaldo, juventus, real madrid