Dinamo este aproape de cel mai important transfer din această vară, de când clubul a intrat în "era spaniolă". "Câinii" în negocieri avansate cu Pablo de Blasis, anunţă Gsp.ro.
Pablo de Blasis (32 de ani) ar fi o adevărată lovitură, nu doar pentru Dinamo, ci pentru toată Liga 1. Extrema stânga a jucat în ultimii doi ani la Eibar, iar în sezonul trecut de LaLiga a bifat 30 de apariţii, două goluri şi trei assist-uri.
Dinamo, aproape de cel mai mare transfer din "era spaniolă"
Argentinianul este liber de contract după despărţirea de formaţia spaniolă, iar în cariera lui a mai jucat la echipe precum Asteras Tripolis şi FSV Mainz, unde a bifat 103 meciuri în Bundesliga. Fotbalistul argentinian a crescut la un club embleatic din ţara natală: Gimnasia La Plata, echipă care este antrenată în acest moment de Diego Armando Maradona.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cotat la 1,4 milioane de euro, de Blasis ar urma să fie cel mai valoros jucător din lotul lui Dinamo. În acest moment, în această poziţie se află Deian Sorescu şi Borja Valle, ambii cotaţi la 800.000 de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.com.
În această vară, lotul lui Dinamo s-a întărit cu: Măgureanu, G. Creţu, Eşanu, Bejan, Dudea, Petrişor, L. Gheorghe (împrumuturi încheiat), Vlad Achim (Viitorul), Janusz Gol (Cracovia), Isma Lopez (Tenerife), A. Gonzalez (Mirandes), Adam Nemec (Pafos), Borja Valle (Deportivo La Coruna), Juan Camara (Jagiellonia) şi Rene Roman Hinojo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: pablo de blasis, dinamo