You are here:

Diogo Salomao şi-a aflat pedeapsa după cartonaşul roşu primit la Botoşani

Diogo Salomao şi-a aflat pedeapsa după cartonaşul roşu primit la Botoşani
Comentarii

Mijlocaşul echipei Dinamo, Diogo Salomao, a fost suspendat două etape şi amendat cu 3.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF, miercuri, la o zi după ce fotbalistul portughez a fost eliminat în meciul cu FC Botoşani, partidă restantă din etapa a doua a play-out-ului Ligii 1.

În minutul 51, în timp ce gazdele intenţionau să iasă din defensivă, fotbalistul portughez s-a dus cu talpa direct pe piciorul lui Mihai Roman, fără să lase impresia că a vrut să joace mingea. Astfel, Salomao a primit direct cartonaşul roşu, iar Dinamo a jucat până la final în inferioritate. Chiar şi aşa, echipa pregătită de Florin Bratu a obţinut victoria, scor 1-0.

Mijlocaşul în vârstă de 29 de ani va rata astfel partidele cu Concordia Chiajna şi FC Voluntari.

Comisia de Disciplină i-a mai sancţionat, miercuri, pe Adrian Bălan (FC Voluntari), cu două etape şi amendă de 2.000 de lei, şi cu suspendare pentru un joc şi o penalitate de 740 lei fiecare pe Marius Constantin, Darius Olaru (ambii Gaz Metan Mediaş), Andrei Dumitraş (FC Botoşani) şi Ionuţ Cioinac (CSM Poli Iaşi).

Afla mai multe despre: salomaodinamofrf 

viewscnt
Articole similare