You are here:

Directoarea ITIA a spus diferenţa dintre durata suspendării lui Swiatek şi cea a Simonei Halep! "Gradul ei de responsabilitate a fost limitat"

Directoarea ITIA a spus diferenţa dintre durata suspendării lui Swiatek şi cea a Simonei Halep! "Gradul ei de responsabilitate a fost limitat"

Simona Halep

Comentarii

Directoarea generală a ITIA, Karen Moorhouse, a declarat într-un interviu acordat AFP că dosarul de dopaj al lui Jannik Sinner, sportiv depistat pozitiv în urmă cu un an şi în prezent suspendat, a fost bine gestionat. Ea a explicat, de asemenea, cum funcţionează lupta împotriva dopajului în tenis.

Cazul Sinner a scos la iveală o "înţelegere eronată" a regulilor antidoping, afirmă şefa ITIA

„Sunt foarte liniştită şi încrezătoare cu privire la modul în care am gestionat acest caz”.

În ceea ce priveşte întârzierea de câteva luni dintre testele pozitive ale lui Sinner şi Iga Swiatek (suspendată pentru o lună între 22 septembrie şi 4 octombrie 2024 după ce a fost depistată pozitiv la trimetazidină la 12 august) şi dezvăluirea lor de către ITIA, care a fost criticată de mai mulţi jucători, Moorhouse a răspuns: 

„Încercăm întotdeauna să fim cât se poate de transparenţi, respectând în acelaşi timp regulile. Este posibil ca problemele de comunicare legate de cazul Sinner să fi evidenţiat o înţelegere eronată a regulilor noastre privind anunţarea testelor pozitive şi a suspendărilor provizorii: oamenii au crezut în mod eronat că anunţăm teste pozitive, când de fapt anunţam suspendări provizorii”.

„În ambele cazuri, regulile au fost respectate: sportivii au făcut apel împotriva suspendărilor lor provizorii în termenul de zece zile prevăzut în textele noastre”, a adăugat Moorhouse. "Şi pentru că apelul lor a fost admis, suspendările provizorii nu au fost făcute publice. Dacă am fi procedat altfel, ne-am fi încălcat propriile reguli".

Moorhouse a ţinut, de asemenea, să explice diferenţele în modul în care cazurile de dopaj sunt tratate de diferite sporturi şi autorităţi. 

„Unele sporturi, cum ar fi atletismul, decid să anunţe imediat suspendările provizorii. Altele, în special sporturile de echipă, nu le anunţă niciodată. Acestea aşteaptă până când (sportivul vinovat) a fost audiat. Tenisul a încercat să găsească un echilibru corect cu această regulă de zece zile: dacă cineva face apel (la suspendarea sa) în termen de zece zile şi are câştig de cauză, aceasta nu este făcută publică". 

Însă ea a subliniat că această „regulă ar putea fi schimbată". "Este ceva la care vom lucra împreună cu lumea tenisului. Există argumente pro şi contra”.

Întrebată despre diferenţa dintre durata suspendării lui Swiatek (o lună) şi cea a Simonei Halep (patru ani reduşi la nouă luni la apel după ce a fost depistată pozitiv la roxadustat în 2022), CEO-ul ITIA a explicat. 

"În cazul Igăi Swiatek, testul pozitiv a fost din cauza unui medicament contaminat. Din punctul nostru de vedere, gradul ei de responsabilitate a fost deci foarte limitat”, a explicat ea, înainte de a trece la situaţia Simonei Halep, care şi-a încheiat cariera în februarie. 

"Cazul Halep este extrem de complex, dar Tribunalul de Arbitraj Sportiv a acceptat că testul ei pozitiv a fost din cauza unui supliment contaminat. Pentru a determina gradul de responsabilitate al jucătoarei, Curtea a luat în considerare natura produsului incriminat - nu era un medicament - şi precauţiile pe care jucătoarea le-a luat pentru a încerca să limiteze riscul de contaminare".

Afla mai multe despre: simona halepsuspendare simona halep 

viewscnt
Articole similare