Patronul celor de la Dinamo, Ionuţ Negoiţă, s-a arătat deranjat de refuzul jucătorilor săi de a se prezenta la partida amicală cu FC Voluntari, iar discursul a fost unul cel puţin ciudat.
Încă patron la Dinamo, Ionuţ Negoiţă a intrat în direct la Pro X şi a comentat situaţia în care a ajuns formaţia sa. Sâmbătă, jucătorii lui Adrian Mihalcea au refuzat să iasă pe teren în partida amicală cu FC Voluntari, din cauza numeroaselor frustrări adunate, principalul motiv fiind achitarea salariilor restante din ultimele luni.
Cu toate acestea, Ionuţ Negoiţă a avut un discurs halucinant. A negat că jucătorii nu şi-au primti banii pe anul acesta, pe motiv că pe luna ianuarie s-au virat. Lumea se pregăteşte să meargă la plajă, iar dinamoviştii abia şi-au primit banii pe a doua lună a iernii. În plus, Negoiţă s-a folosit şi de sarcasm atunci când a fost întrebat dacă se teme că Dinamo va retrograda la finalul acestui sezon, ca şi cum el ar fi victima acestui conflict intern.
"Avem un lot foarte bun, nu văd de ce să ne temem de retrogradare. Avem jucători cu salarii mari, cu pretenţii, care refuză să se antreneze, jucători cu personalitate. Nu cred că avem parte de asemenea temeri. Parţial au dreptate, dar totuşi... Sunt şi eu deranjat de anumite lucruri. Nu e adevărat că nu au primit bani pe anul ăsta, pe ianuarie au banii", a declarat patronul celor de la Dinamo, Ionuţ Negoiţă, la Pro X.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ionut negoita